Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Crucea Roşie Vrancea organizează cursuri de prim ajutor pentru persoanele nevăzătoare

crucea rosie

Opt persoane cu deficienţe de vedere au participat, miercuri, la un curs de prim ajutor organizat de Crucea Roşie Vrancea.

"Opt persoane cu deficienţe de vedere au participat, astăzi (miercuri - n.red.) la un curs de prim ajutor, de la care au plecat cu câteva noţiuni de bază foarte importante, care, pe viitor, le-ar putea fi utile în viaţa de zi cu zi. Solicitarea pentru aceste cursuri de prim ajutor a venit din partea Asociaţiei Nevăzătorilor Vrancea, ca urmare a unei experienţe pe care au avut-o în urmă cu câteva luni, la un curs pe dezastre organizat de Crucea Roşie Română", a declarat, pentru AGERPRES, Anca Hăineală, voluntar al Crucii Roşii Vrancea.

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Nevăzătorilor Vrancea, pe viitor se doreşte organizare unor astfel de cursuri pentru toate persoanele cu deficit de vedere care doresc să îşi însuşească noţiuni de prim ajutor.

"Anul acesta am participat, la Bucureşti, la un curs de dezastre, având în vedere că suntem într-o zonă seismică, organizat de Asociaţia Nevăzătorilor din România, în colaborare cu Crucea Roşie Română. Pentru însoţitori a fost organizat şi un curs de prim ajutor, dar, din păcate, organizatorii nu erau pregătiţi şi pentru un curs de prim ajutor pentru cei cu probleme de vedere, astfel că ne-am adresat Crucii Roşii Vrancea şi, iată-ne astăzi aici, cu o primă serie de persoane ce vor fi instruite în acordarea primului ajutor de bază. Pe viitor, şi alte persoane vor beneficia de acest curs, intenţia fiind aceea de a organiza aceste cursuri la sediul filialei, pentru a da posibilitatea ca toţi cei dornici să cunoască regulile de prim ajutor şi să ştie cum să reacţioneze în anumite situaţii", a declarat preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor Vrancea, Dorina Nanu.

În Asociaţia Nevăzătorilor Vrancea sunt înscrise în prezent circa 400 de persoane, cu diverse grade de deficit de vedere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.