CSAT: România creşte numărul militarilor trimişi în teatrele de război

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 29-11-2016

Actualizat: 29-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de marţi, 29 noiembrie, că România va trimite în 2017 mai mulţi soldaţi în operaţiuni în afara ţării.

"Un alt moment important în cadrul şedinţei de astăzi a fost reprezentat de analiza şi aprobarea forţelor armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2017.

Reiterez faptul că participarea Armatei României la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român este o componentă importantă a profilului strategic al României în cadrul comunităţii internaţionale.

În conformitate cu prevederile Strategiei Naţionale de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019, prin participarea la acest tip de misiuni şi operaţii se realizează promovarea stabilităţii şi securităţii regionale şi globale, precum şi cooperarea pentru combaterea terorismului internaţional.

Forţele puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale cuprind 1688 militari.

Comparativ cu anul 2016, numărul a crescut cu 507 militari. Din cei 1688 militari propuşi pentru a îndeplini misiuni în afara teritoriului naţional, în anul 2017, un număr de 1039 pot fi desfăşuraţi efectiv în teatrele de operaţii, precum şi în cadrul misiunilor individuale de observare şi monitorizare, iar alţi 649 militari se vor afla în ţară, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin, evident, în cazul în care apare o situație specială.

În acelaşi context, Ministerul Afacerilor Interne va pune la dispoziţie, în anul 2017, pentru misiunile Uniunii Europene, OSCE, NATO şi ONU un număr de 1527 de jandarmi şi poliţişti, din care 758 vor participa la misiuni şi 769 vor putea fi dislocaţi la ordin.

Efortul principal va fi reprezentat, în continuare, de participarea cu forţe şi mijloace la misiunea NATO din Afganistan - Resolute Support Mission, concomitent cu menţinerea participării la operaţiile NATO KFOR şi UE ALTHEA din teatrul de operaţii din Balcani", a declarat Iohannis.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri