CSM Constanţa, a doua victorie în grupa H din European League

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 24-10-2023

Actualizat: 24-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

Echipa de handbal masculin CSM Constanţa a învins marţi, pe teren propriu, formaţia portugheză Sporting CP, scor 29-28 (15-16), în al doilea meci din grupa H a European League, competiţie în care joacă în premieră.

Principalii marcatori ai partidei au fost Komogorov 8 goluri, Aliohin 4, pentru CSM Constanţa, respectiv Costa 7, Gassama 4, pentru echipa portugheză, conform News.ro.

În cealaltă dispută a rundei joacă Chrobry Glogow – Tatabanya KC.

La debut, CSM Constanţa s-a impus, în deplasare, cu Tatabanya KC, scor 29-24.

În următoarea etapă, CSM Constanţa va juca tot pe teren propriu, cu Chrobry Glogow, în 14 noiembrie.

Campioana Dinamo Bucureşti joacă în grupa G. CSM Constanţa s-a calificat în grupe după ce a eliminat în turul preliminar finalista ediţiei precedente, Fraikin Granollers, în timp ce Dinamo Bucureşti a fost repartizată direct în grupe.

Primele două clasate în fiecare din cele opt grupe preliminare se vor califica în cele principale, adică patru grupe de câte patru echipe.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri