Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CSM, mutare de ultimă oră în cazul suspendării judecătoarei lui Vlad Pascu din dosarul '2 Mai'

Ioana Ancuța Popoviciu judecatoare mangalia accident 2 mai

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat miercuri, 17 aprilie 2024, sesizarea Inspecției Judiciare privind propunerea de suspendare din funcție a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța din cadrul Judecătoriei Mangalia până la finalizarea procedurilor disciplinare.

 

Potrivit unor surse judiciare, se amână cu o săptămână decizia pe propunerea de suspendare din funcție, pentru a se asigura și dreptul la apărare formulat de judecătoarea Popoviciu Ioana Ancuța.

 

„La data de 16 aprilie 2024, ora 15:07, s-a înregistrat pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători în materie disciplinară propunerea Inspecției Judiciare privind suspendarea din funcție a doamnei Popoviciu Ioana Ancuța – judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, propunere formulată în temeiul art. 52 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Secția pentru judecători în materie disciplinară a stabilit termen pentru soluționare la data de 17 aprilie 2024, ora 10:00, termen stabilit în considerarea dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 122 din 6 iulie 2023, care prevăd că propunerea Inspecției Judiciare privind suspendarea din funcție a magistratului se soluționează de urgență.

La data de 16 aprilie 2024, ora 15:55, a fost comunicată doamnei judecător Popoviciu Ioana Ancuța citația emisă în dosar, precum și o copie a lucrării.

La data de 17 aprilie 2024, ora 08:00, a fost înregistrată cererea doamnei judecător Popoviciu Ioana Ancuța prin care a solicitat acordarea unui nou termen pentru a se prezenta la soluționarea propunerii privind suspendarea din funcție.

La termenul de judecată din 17 aprilie 2024, Secția pentru judecători în materie disciplinară a încuviințat, în temeiul art. 13 și art. 222 Cod procedură civilă, cererea de amânare a judecății cauzei formulată de doamna judecător Popoviciu Ioana Ancuța pentru a garanta dreptul la apărare al acesteia, stabilind un nou termen de judecată la data de 24 aprilie 2024, ora 11:00“, se arată în comunicatul CSM.

Amintim că Inspecția Judiciară a anunțat marți, 16 aprilie 2024, că „în cursul zilei de astăzi a fost transmisă Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de suspendare din funcție a doamnei judecător Popoviciu Ioana Ancuța din cadrul Judecătoriei Mangalia până la finalizarea procedurilor disciplinare“.

Ioana Ancuța Popiviciu judecă dosarul accidentului de la 2 Mai, cauză în care Matei Vlad Pascu a fost trimis în judecată. Avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat, cu privire la decizia privind-o pe judecătoarea Popovici că acest lucru ar putea avea ca efect reluarea „de la 0“ a cauzei.

„Cazul 2 Mai ar putea fi reluat de la 0“

 

„Decizia CSM cu privire la propunerea de suspendare a judecătoarei din cazul Vlad Pascu, supranumit cazul 2 Mai, de acolo, de la Judecătoria Mangalia, ar urma să schimbe de-a-ntregul soarta dosarului respectiv în ipoteza în care CSM ar dispune suspendarea judecătoarei din funcția de magistrat, asta ar presupune ca următorul complet de judecată investit cu soluționarea cazului 2 Mai să vină și să readministreze în integralitate tot probatoriul administrat în cauza 2 Mai, implicit acea cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei.

Asta presupune că ar exista o nouă șansă, una reală, de data aceasta, de judecare în mod concret și, spunem noi, și corect a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, dar și o reanalizare a cererii pe care Vlad Pascu, practic, a solicitat-o instanței de judecată, respectiv aceea de intrare pe procedura abreviată simplificată, lucru care ar putea să se schimbe odată ce un nou complet de judecată a reluat cauza respectivă și ar analiza, spunem noi, în mod corect și coerent atât cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei propusă de către Vlad Pascu și admisă în mod nejustificat și nelegal de către prezumatul complet de judecată, dar și cererea noastră de schimbare a încadrării juridice a faptei, respectiv aceea de schimbare din ucidere din culpă în omor calificat.

Trebuie să apreciem, totuși, și faptul că, în momentul de față, atât deciziile Curții Constituționale dar și deciziile Înaltei Curți ne arată foarte clar că un complet de judecată care este investit cu soluționarea cauzei pe fond trebuie să fie același complet de judecată care pronunță hotărârea de condamnare sau orice altă hotărâre, nefiind permis, în baza principiului continuității completului de judecată să fie un alt judecător care pornește, să spunem așa, spre analizarea dosarului și un alt judecător care să pronunțe hotărârea de condamnare sau de achitare, dacă este cazul în anumite situații, ci trebuie să fie exact același judecător care, practic, a administrat întregul probatoriu.

Ori, în contextul de față, ținând cont de situația că pe data de 18 aprilie ar fi urmat să fie ultimul termen de judecată în cazul 2 Mai, atâta vreme cât CSM dispune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu, asta ar însemna ca întreg probatoriul și întreaga procedură să fie readministrate de la 0, respectiv să avem, probabil, de-a face cu schimbarea totală de situație sau, mai bine spus, să avem de-a face cu o răsturnare de situație în cazul 2 Mai”, a explicat avocatul Adrian Cuculis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.