Kelemen Hunor a dezvăluit, luni seară, că Guvernul ar fi trimis „informal” către Curtea Constituțională proiectul legii pensiilor magistraților, înainte ca acesta să fie adoptat. Aceste declarații ale lui Kelemen Hunor au turnat gaz pe foc, iar Consiliul Superior al Magistraturii consideră că este o situație de o ”gravitate excepțională care creează premisele încălcării echilibrului constituţional între puterile executivă şi legislativă”.
”Declaraţiile formulate de către unul dintre liderii coaliţiei de guvernare, domnul Kelemen Hunor, într-o emisiune televizată din data de 27 octombrie 2025, referitoare la un demers fără precedent de consultare prealabilă a Curţii Constituţionale, de către factorul politic, cu privire la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a determinat Consiliul să adopte o poziţie instituţională imperios necesară.
Consiliul Superior al Magistraturii s-a adresat Preşedintelui Curţii Constituţionale şi Prim-ministrului Guvernului României solicitând să se comunice:
· cine a inițiat acest demers;
· care este procedura în cadrul căreia a fost realizată o astfel de consultare și temeiul legal al acesteia;
· forma proiectului care a constituit obiectul consultării;
· persoanele care au participat la aceasta.
Gravitatea excepţională a situaţiei prezentate legitimează Consiliul, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, să solicite informaţiile necesare referitoare la acest incident inacceptabil şi fără precedent, care creează premisele încălcării echilibrului constituţional între puterile executivă şi legislativă, pe de o parte, şi puterea judecătorească, pe de altă parte.
Consiliul Superior al Magistraturii consideră că este necesar a fi asumate consecinţele inerente unui astfel de demers deosebit de grav, care afectează independenţa Curţii Constituţionale, element fundamental al statului de drept, şi transformă jurisdicţia constituţională într-un consultant la dispoziţia Guvernului, contrar ordinii constituţionale, plasând totodată puterea judecătorească pe o poziţie de inegalitate şi inferioritate inadmisibilă într-o societate democratică.
De altfel, dispoziţiile imperative ale art. 64 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, prevăd în mod clar că judecătorii acesteia au obligația să-şi îndeplinească funcţia încredinţată cu imparţialitate, să nu dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale și să se abţină de la orice activitate sau manifestări contrare independenţei funcţiei lor.”, arată un comunicat al CSM.
Ce spune Kelemen Hunor
Întrebat dacă PSD s-a transformat în avocatul magistraților în chestiunea reducerii pensiilor acestora, Kelemen Hunor a spus că îi este greu să se pronunțe pe acest subiect „fiindcă în momentul în care a fost proiectul pe agenda coaliției, după aceea a fost pe agenda guvernului și a venit în Parlament, toată lumea a fost de acord cu varianta propusă de Guvern - creșterea vârstei de pensionare la, mă rog, vechimea 35 de ani și 70% din venitul net, pensia din acest punct de vedere și perioada de tranziție 10 ani”.
„Într-adevăr, a existat o discuție să fie de 15 ani, dar guvernul, cu primul proiect care a fost trimis și la Curte informal pentru o analiză, a pus 10, și la consultările cu magistrații a fost tot 10 ani, n-a mai propus 15. Iar în Parlament nimeni n-a avut amendament de 15 ani, pensie la 70%, nu 75%, nu 80%”, a precizat Kelemen Hunor.































Comentează