CSM Târgovişte este prima finalistă a Cupei României la volei feminin

Autor: George Traicu

Publicat: 14-05-2019

Actualizat: 14-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: mikasa.ro

Echipa de volei feminin CSM Târgovişte este prima finalistă a Cupei României, după ce a eliminat marţi, în prima semifinală de la Turneul Final Four de la Alexandria, formaţia CSM Lugoj, cu scorul de 3-0.

Scorul pe seturi a fost 25-15, 25-15, 25-23.

A doua semifinală va avea loc tot marţi, între Volei Alba Blaj şi CSM Bucureşti.

Finala Cupei României va avea loc miercuri.

Titlul naţional a fost câştigat în 2019 de Volei Alba Blaj, care are asigurată participarea în Liga Campionilor (grupe), România având repartizate în sezonul viitor al cupelor europene încă patru locuri – două în CEV Cup şi două în Challenge Cup.

La masculin, Cupa României a fost câştigată de Dinamo Bucureşti, în timp ce Arcada Galaţi a cucerit titlul naţional.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri