CTP a răbufnit după petrecerea lui Bădălău: 'Este o micțiune colectivă a PSD pe Diaspora'

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 07-12-2019

Actualizat: 07-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cristian Tudor Popescu spune că participarea șefului PSD Marcel Ciolacu la onomastica lui Niculae Bădălău, lider județean demis din conducerea centrală după afirmațiile sale despre Diaspora, reprezintă o „micțiune” pe românii din străinătate. „De data aceasta, este o micțiune colectivă a PSD”, a spus CTP la Digi24.

„Dl. Bădălău a practicat această operațiune asupra diasporei în curtea casei sale, împreună cu prietenii săi. Finuțu' era şi el acolo. Acum, prin această mişcare, practic, tot PSD-ul, în frunte cu noua conducere, micționează pe diaspora. Din nou. Pentru că ce altceva este această cruntă bătaie de joc, o a doua bătaie de joc, la adresa diasporei?! Adică îl pune pe finuțu' şi Bădălău rămâne şef la Giurgiu”, a comentat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău a declarat recent, într-o conferință de presă, că este „o nebunie” să se mărească numărul parlamentarilor de Diaspora, în străinătate fiind 700.000 de români cu domiciliu în străinătate, restul până la trei-cinci milioane fiind „fetele alea de le duc ăștia”.

Citeste si: SURSE: Guvernul Orban revine la interzicerea cumulării pensiei cu salariul la stat, măsură din perioada Boc .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri