Jurnalistul Cristian Tudor Popescu face o analiză devastatoare în ceea ce îl priveşte pe Klaus Iohannis. În opinia sa, noul preşedinte al României a demonstrat prin comportamentul de până acum că nu este un erou al luptei antiSistem, ci dimpotrivă "doreşte să stăpânească Sistemul, nu să-l distrugă".
Edificator pentru comportamentul lui Iohannis, spune jurnalistul, este modul în care acesta zâmbeşte. Astfel, spre deosebire de râsul complicitar al lui Băsescu, rânjetul bolşevic al lui Iliescu sau superioritatea jenat-dispreţuitoare a râsului lui Constantinescu, zâmbetul lui Iohannis nu transmite nimic, fiind capabil să râdă ca un păpuşoi mecanic.
CTP mai spune că votanţilor lui Iohannis li se şterge treptat zâmbetul de pe faţă, instalat ca un fel de excitaţie a normalului în contrapondere cu zâmbetul de şcolar hoţ şi pervers al premierului Victor Ponta.
"Mă uit la cei care l-au votat pe dl. Iohannis şi văd cum multora li se şterge treptat zâmbetul de pe faţă. Subsemnatului, tot votant Iohannis, nu i se şterge, căci n-are ce. Domnului în chestie, Klaus Iohannis, îi dispare şi lui zâmbetul, dar brusc, nu treptat. Apoi reapare.
Am fost insultat copios de către militanţii antiPonta în campania electorală deoarece am spus că nu-mi place cum râde dl. Iohannis. Când priveşti cu atenţie o viaţă întreagă mii de feţe filmate, constaţi că râsul e foarte important în definirea unei persoane.
Râsul d-lui Băsescu e complicitar.
Preşedintele Constantinescu zâmbea cu superioritatea jenat-dispreţuitoare a profesorului silit să asculte prostiile elevilor, taman atunci când debita doct el însuşi o prostie, de pildă că nomenclatură e un cuvânt de origine rusă, namienklatura.
Disecţia zâmbetului pe care ni-l livrează actualul preşedinte dă de neant. Dl. Iohannis zâmbeşte deoarece e convins că aşa se face, aşa dă bine în politică, nu transmite absolut nimic prin asta. Priviţi cum ia sfârşit procesul zâmbirii: dintr-o dată, fulgerător, ca şi cum l-ar trage cineva din priză pe dl. preşedinte. Adică: am prestat, v-am dat ce vreţi, ce s-o mai lungim. Dacă e nevoie, d-sa poate zâmbi din nou, imediat, ca un păpuşoi mecanic, pentru a încheia la fel de scurt.
Îi înţeleg. Faptul că lui V. Ponta i-a pierit pe 16 noiembrie zâmbetul de şcolar hoţ şi pervers până la măduvă e o minune pe care nu vor s-o vadă ştirbită. S-a instalat un fel de excitaţie a normalului în ce-l priveşte pe dl. Iohannis: ai văzut, dragă, extraordinar, dă din picioare când merge, nu umblă fără cravată, e înalt şi tace, de unde rezultă cu siguranţă că face. Am fost atins şi eu de acest fenomen, prin primăvara anului trecut, când îi apreciam mecanica lipsită de floricele a discursului, dar m-am vindecat repede, în special după o întâlnire privată, faţă către faţă, cu domnia-sa.
Ca să facă ce? Om vedea.
Cam cum o să coacă atitudinea asta dacă acest nou Însuşi admirator de sine ajunge preşedinte? – mă întrebam atunci", a scris Cristian Tudor Popescu într-un editorial pentru gândul.info.