CTP, în așteptarea verdictului CCR: 'Curtea Miracolelor se efortează titanic, pe măsura pensiilor speciale'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 02-12-2024

Actualizat: 02-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Europa FM

Judecătorii Curții Constituționale sunt așteptați să anunțe luni, 2 decembrie, o sentință cu privire la validarea turului 1 al alegerilor prezidențiale 2024. Cristian Tudor Popescu a scris luni seară un scurt mesaj pe pagina sa de Facebook.

„Curtea Miracolelor se efortează titanic, pe măsura pensiilor speciale, să-l scoată la vopsea pe Ciolacu în turul 2”, a scris în stilul caracteristic jurnalistul.

Vicepreședintele USR, Dominic Fritz, critică amânarea validării turului I al prezidențialelor, afirmând că România poate fi protejată de sfera de influență a Rusiei doar printr-o victorie a Elenei Lasconi în turul II.

S-au renumărat peste 8 milioane de voturi. Nimeni nu a găsit vreun motiv să pună la îndoială rezultatele finale. Nu mai putem să așteptăm până când ajunge și ultimul sac din Kuala Lumpur ca să validăm intrarea Elenei Lasconi în turul 2. Este o bătaie de joc! Nu este vorba de Elena Lasconi, este vorba despre soarta acestei țări și bineînțeles că CCR are o responsabilitate să aibă grijă de această soartă”, spune Dominic Fritz.

Judecătorii CCR au intrat în ședință la 17.30, cu 30 de minute întârziere.

Renumărarea parțială a voturilor, fără aproximativ 600.000 de voturi din străinătate, îl plasează pe Marcel Ciolacu pe locul doi la turul I al prezidențialelor.

Candidata USR, Elena Lasconi, a urcat însă pe locul doi la numărătoarea inițială a voturilor din turul I cu ajutorul votului electoratului din străinătate.

CCR a decis joi, 28 noiembrie, renumărarea tuturor voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Decizia a fost luată în urma contestației depuse de Cristian Terheș, care acuza fraude privind voturile acordate Elenei Lasconi.

Pe primul loc, în scrutin, s-a clasat Călin Georgescu, cu peste 2,1 milioane de voturi, fiind urmat de Elena Lasconi cu 1,7 milioane de voturi. Pe locul trei s-a clasat Marcel Ciolacu, la o diferență de 2.740 de voturi de Lasconi.

Dacă judecătorii CCR vor decide anularea rezultatelor obținute în primul tur al Alegerilor prezidențiale 2024, alegerile pentru președinte vor fi reluate în 15 decembrie - turul 1, respectiv 29 decembrie - turul 2, conform președintelui Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri