DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CTP s-a dezlănțuit după decizia CCR privind amenzile: 'Li se spune celor care au respectat regulile: sunteți mulți, dar proști, trebuia să fiți șmecheri'

Digi24
CTP Cristian Tudor Popescu

Decizia CCR prin care ordonanța care majora amenzile pe durata stării de urgență este un mesaj pentru cei mai mulți români, care au respectat restricțiile, că ar fi trebuit să fie „șmecheri”, spune gazetarul Cristian Tudor Popescu.

„La început am crezut că e vorba de cuantumul acestor amenzi, că sunt considerate prea mari, cuantumul fiind de la 2.000 la 20.000 de lei. Apoi am înțeles că e vorba de raderea tuturor amenzilor, nu interesează. La hotărârea Curții Constituționale, argumentația mea era la început următoarea, crezând că e vorba de mărimea amenzilor și că oamenii nu au cum să plătească pentru că salariul mediu e prea mic în raport cu amenzile.

Și aici aveam următorul argument, care rămâne valabil: În SUA, justiția pronunță sentințe de 150 de ani de pușcărie, 170, 200 și ceva de ani de pușcărie. Ele au o componentă ușor amuzantă, ce ființă umană poate să execute asemenea pedepse? Și ele, totuși, sunt pronunțate într-un mod foarte serios. Sensul e să accentueze gravitatea faptei comise, asta înseamnă ăia 200 și ceva de ani.

Același sens îl au niște amenzi de nivelul ăsta, foarte mari. Ele ce spun: nu e o glumă, nu e vorba de a nu plăti călătoria cu mijloacele de transport în comun și a plăti amendă pentru asta, e vorba de chestiuni de viață și de moarte. Ăsta era sensul, nu să-i spolieze pe oameni, să tragă bani la bugetul de stat, unde să acopere găurile. Absurd.

Guvernul deschide bisericile: slujbele se țin în aer liber / DOCUMENT

Acum vedem că obiecția Curții Constituționale e legată de o lege din 1999, o ordonanță de urgență care s-a transformat în lege, prin votul Parlamentului, în 2004. Despre legea referitoare la starea de urgență se spune că nu indică limpede care sunt criteriile după care se dă amenda respectivă și că e neclar și rămâne la latitudinea polițistului.

Niciuna dintre amenzile date acum – nu cum spunea premierul Orban că rămân amenzile mai mici. Nu, nu mai rămâne niciuna. Nu mai plătește nimeni nimic.1999. Au trecut 21 de ani de atunci. În acești 21 de ani, Curtea Constituțională nu s-a aplecat niciodată asupra acelei legi. Hai să spunem din 2004, de când a devenit lege, nu s-a aplecat. I-a făcut control de constituționalitate? Că dacă îl făceau, probabil spuneau ce spun acum. Nu. A trecut o lege fără ca să spună ceva Curtea.

Dacă lucrurile erau atât de flagrante, încât trebuia acum să se anuleze toate aceste amenzi și încălcarea drepturilor cetățenilor atât de gravă, de ce în 20 de ani nu s-a făcut această corectură? Mai mult, președintele actual al Curții Constituționale, Valer Dorneanu, era în 1999 președintele Consiliului Legislativ, prin urmare și-a dat acordul în legătură cu acea ordonanță, pentru că trebuia să figureze acordul lui.

L-a dat, nu a avut nicio obiecție, atunci dormea liniștit. Acum spune că nu doarme de când a început starea de urgență și s-au dat legile astea, pentru că e preocupat nu cumva să fie cetățenii asupriți, să nu li se încalce drepturile fundamentale, să se instituie vreo dictatură. Atunci nu avea nicio apăsare în legătură cu același text de lege pe care îl acuză acum. În 2004, când s-a transformat ordonanța în lege, acest domn era președintele Camerei Deputaților, acolo s-a votat același text de ordonanță pentru a deveni lege. Din nou, nu a avut niciun fel de obiecție. Și acum s-a trezit.

ULTIMA ORĂ Mașină de poliție, lovită în timpul unei misiuni, la ieșire din București / FOTO

Nu ar fi trebuit, fiind stare de urgență, să intre și Curtea Constituțională în stare de urgență? Când s-a dat ordonanța 34, bazată pe legea din 2004, de ce nu a intervenit imediat Curtea Constituțională, să se autosesizeze? Să nu lase să curgă, să facă o ședință extraordinară? Nu a spus niciun cuvânt.

Vine acum CCR, când peste o săptămână intrăm într-o stare - nici nu pot să spun de alertă, pentru că doamna avocat al poporului a reclamat și această stare de alertă, pe care acum vrea să o instituie Guvernul. Nu știu în ce o să intrăm, poate nu mai intrăm în nimic. În aceste condiții vine CCR dă acest decret, acest ucaz (decret - n.red.), pentru că aici e vorba de hotărâri cu adevărat dictatoriale, nu le poate contrazice nimeni, nu există recurs.

Doamna Renate Weber (privește o captură a unui articol din Sputnik ilustrată cu fotografia lui Renate Weber, n.r.) - Sputnik e princpala tâmbiță propagandistică a Rusiei putiniene pentru spațiul est-european, româno-moldovean.

Doamna e o adevărată eroină a acestei reviste, împreună cu dl Dorneanu. Astea sunt fapte, nu m-ați auzit pe mine cu teorii ale conspirației.

Doamna în cauză, cea care a făcut sesizarea la CCR, pe baza căreia curtea condusă de dl Dorneanu a anulat amenzile dintr-un foc, această doamnă este cea care declara următoarele, în calitate de europarlamentar trimis de România la Bruxelles: „Cu SUA e altă poveste, știu că e partenerul nostru strategic, dar nu prea înțeleg ce înseamnă asta, să dăm bani în neștire pentru industria de armament americană? Sincer, nu cred că avem nevoie de asta. Înțeleg că ne apără de ruși, dar mi se pare că asta se întâmplă pentru că noi i-am stârnit pe ruși cu instalarea scutului. Apropo, totuși, e defensiv scutul ăsta?” Această doamnă, în calitate de europarlamentar român, pronunță aceste fraze.

România e în NATO, e partener strategic al SUA și distinsa reproduce propaganda sovietică la literă în această exprimare. În plus, a fost demna atacatoare – sau, dacă vreți, demna apărătoare a schingiuirilor aplicate justiției de PSD în țară. La Bruxelles, doamna le-a apărat cu zel, cu săbii de oțel. Aceeași doamnă Weber care este vedeta publicației Sputnik. Astea toate sunt fapte, nu fac interpretări,

Iar dl Dorneanu, declarat de aceeași publicație „personalitatea anului 2019 în România”, este cel care,, în 2018, s-a dus la un așa-zis forum juridic de la Sankt Petersburg, în Rusia, deși a primit o notificare de la Ministerul de Externe prin care a fost avertizat că nu este în interesul politicii externe a statului să se ducă la această adunare, pentru că era una dintre operațiunile prin care Rusia voia să spargă în imagine sancțiunile impuse de UE.

Acest domn, caz unic în istoria diplomației românești, deși a primt această notificare de la MAE, s-a dus la Sankt Petersburg, avea probabil treabă multă și importantă acolo. E un fapt.

Nu mai vorbesc de susținerea pe care acest domn a arătat-o față de toate atacurile sălbatice la adresa justiției ale PSD în ultimii ani.

Acestea sunt persoanele care au hotărât acum ca aceste amenzi să fie șterse.

Care e mesajul pe care îl transmite o astfel de hotărâre? Ăștia care ați respectat regulile - și care sunt în proporție de 18,7 milioane, cei care au fost amendați sunt 300.000, cei care au contestat în Justiție sunt 100.000. Restul nu au avut nicio problemă, nu au fost amendați, au respectat legile, așa cum au fost ele. Ne spun acum că era neclar. Ce era neclar?

Era foarte clar și foarte limpede ce nu trebuie să faci sau ce ai dreptul să faci. Nu te încadrai în niciuna dintre acele categorii, erai amendabil. Mulți nu au avut nici măcar declarația, au fost amendați pentru că nu au scris-o. N-au vrut.

O temă jurnalistică: hai să vedem câte amenzi de 20.000 de lei s-au dat, câte de 15.000, câte de 10.000 – pe persoană fizică vorbesc – câte de 2.000 și câte avertismente.

Domnii Tăriceanu și Ponta vor chiar mai mult. Când la gând cu bucurie cu CCR și cu doamna Weber, vor să se șteargă toate amenzile, de plin drept, fără a se mai merge în instanță. Mai sunt niște categorii exceptate.

De ce se face asta? Pentru a le spune celor care au respectat aceste reguli: sunteți mulți, dar sunteți proști, trebuia să fiți șmecheri.

Am respectat, am stat în casă, mi-a sărit creierul respectând regulile, și ăia care le-au încălcat sunt egali cu mine. Ăia care și-au bătut joc de autorități, ăia care au plimbat peștele ca animal de companie. Ăsta e mesajul pe care îl trimite Curtea, în vederea zilelor care ne așteaptă după 15 mai”, a comentat gazatarul la Digi24.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.