Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cu Igor Dodon arestat la domiciliu, PSMR vrea să inițieze o moțiune de cenzură a Guvernului de la Chișinău

Parlamentul Republicii Moldova
Parlament Moldova

Partidul Socialiștilor a convocat Consiliul Republican la care a fost adoptată o declarație prin care PSRM anunță despre inițierea procedurii de demitere a Guvernului. Totodată, socialiștii cheamă „cetățenii, partidele politice, organizațiile obștești și sindicatele să-și unească eforturile în lupta împotriva regimului”, conform deschide.md.

În declarația adoptată, PSRM acuză Partidul Acțiune și Solidaritate de un eșec total în economie, agricultură, infrastructură, educație și medicină, dar și politica socială. Potrivit socialiștilor, nu există niciun domeniu de activitate în care guvernarea să fi demonstrat vreun rezultat semnificativ.

La fel, PSRM a acuzat-o pe Maia Sandu că ar sta în spatele dosarului penal pornit pe numele lui Igor Dodon.

„Haosul provocat de către regimul de la guvernare are ca scop de a sustrage atenția cetățenilor de la situația dezastruoasă din economia țării unde prețurile la gazele naturale, carburanți și produsele alimentare cresc în fiece zi, iar guvernul demonstrează o incompetență totală în soluționarea problemelor din țară și din societate. Atacul asupra opoziției pare deosebit de cinic în situația în care regimul de la guvernare întreprinde acțiuni care duc la instaurarea dictaturii, subordonarea țării statelor străine, dar și la o eventuală implicare a Moldovei neutre în conflicte militare”, se arată în declarație.

Socialiștii susțin că Guvernul Gavrilița și-a demonstrat incapacitatea totală de a soluționa problemele statului, motiv pentru care Consiliul Republican al PSRM a împuternicit fracțiunea parlamentară „să inițieze demiterea acestui guvern inutil și dăunător”.

„Consiliul Republican al PSRM cheamă cetățenii țării, partidele politice, organizațiile obștești și sindicatele să-și unească eforturile în lupta împotriva regimului. Doar prin eforturi și acțiuni la nivel național va fi posibil să punem la punct guvernarea, s-o impunem să respecte toți cetățenii”, precizează PSRM.

De menționat că potrivit legislației, moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului poate fi iniţiată de cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi (26 parlamentari). Aceasta se adoptă cu votul a cel puțin 51 de deputați. În cazul adoptării moțiunii, primul-ministru va prezenta în termen de cel mult 3 zile, preşedintelui R.Moldova demisia Guvernului.

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, format din PSRM și PCRM, are doar 32 de deputați.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.