Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cu instituții și finanțe publice mai solide, România și-ar fi putut mări productivitatea, creșterea economică și veniturile populației - studiu

OCDE
OCDE

Un studiu publicat recent de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) confirmă în mare parte concluziile raportului nostru, „The Future of Emerging Europe”, conform căruia progresul real al României - care se chinuie acum cu cea mai gravă inflație din UE - este în prezent sacrificat pe altarul stabilității.

Economia României a evoluat bine în ultimii ani, mărind nivelul de trai și susținând convergența cu țările OCDE, însă inflația ridicată a redus puterea de cumpărare a gospodăriilor, conform evaluării economice recente a României de către OCDE, susține Emerging Europe citat de Rador Radio România.

OCDE anticipează o creștere economică a României de 3,1% în 2024 și 3,3% în 2025, de la 2% în 2023.

Economia va fi susținută de un nivel ridicat al investițiilor și de redresarea cererii externe, în vreme ce presiunea inflaționistă asupra gospodăriilor se va ameliora gradual. Chiar și așa, cu toate că inflația a căzut de la vârful de 16,8% atins în toiul crizei energetice în noiembrie 2022 la 7,4% în ianuarie 2024, presiunile inflaționiste de substrat rămân puternice în economie.

De fapt, România are în prezent - și încă de departe - cea mai mare inflație din UE. OCDE crede totuși că ce a fost mai rău a trecut, iar inflația totală a României va continua să scadă până la 5% în 2024 și 3,7% în 2025.

E vremea să fie consolidat statul de drept

Consolidarea finanțelor publice prin venituri fiscale mai mari și eficientizarea cheltuielilor publice este necesară pentru ca datoria publică să poată fi menținută în limite ce pot fi gestionate și pentru a se crea spațiu pentru expansiunea cheltuielilor, cum ar fi cele impuse de îmbătrânirea populației și de tranziția verde.

Consolidarea fiscală e necesară pentru reducerea deficitului bugetar și pentru susținerea politicii monetare restrictive prin reducerea presiunii cererii într-un moment cu inflație ridicată.

Consolidarea guvernării publice și a statului de drept va fi importantă pentru ameliorarea climatului de afaceri și pentru stimularea productivității. În vreme ce reformele vor reduce gradual povara legislativă care apasă asupra firmelor, acestea vor fi obstrucționate în continuare de corupție și volatilitatea politicilor publice.

E în continuare esențial ca DNA să dispună de toate resursele necesare, iar studiul OCDE recomandă implementarea deplină a aranjamentelor consolidate de guvernare pentru întreprinderile de stat și înlăturarea obstacolelor din calea finanțării firmelor mici.

„Evoluția economică solidă a României a menținut veniturile medii în creștere. Decalajul în materie de nivel de trai dintre România și media OCDE s-a redus la jumătate în intervalul 2000-2022”, a declarat secretarul-general OCDE, Mathias Cormann.

„Sarcina imediată a politicii macroeconomice e controlul inflației, care rămâne peste țintă, prin politici fiscale și monetare restrictive coordonate. Dacă noi măsuri fiscale vor ameliora deficitul de venituri, sunt necesare și reforme mai ambițioase pentru reducerea dezechilibrelor fiscale, susținerea creșterii și soluționarea inegalităților de venit. Imboldul conferit reformelor structurale de Planul de Redresare și Reziliență ar trebui să ajute, dacă se va menține, întrucât va ajuta reformele menite a îndepărta obstacolele din calea investițiilor și a mări participarea la forța de muncă.”

E necesară o mai mare participare a femeilor pe piața muncii

Mărirea vârstei de pensionare va ameliora presiunea fiscală provocată de îmbătrânirea populației. Totuși, veniturile guvernului sunt prea reduse pentru a putea susține noi cheltuieli prioritare. E nevoie de o administrație fiscală digitală pentru a se combate evaziunea și a se mări colectarea.

Alte priorități sunt taxarea mai multor bunuri și servicii cu rata standard a TVA-ului și eliminarea scutirilor fiscale inechitabile și perturbatoare.

Participarea pe piața muncii nu a crescut suficient pentru a compensa exodul muncitorilor români. Femeile nu sunt proporțional reprezentate pe piața muncii. Concediile maternale generoase le încurajează pe mame să abandoneze munca în favoarea îngrijirii copiilor. Pe de altă parte penuria de servicii de îngrijire a copiilor le îngreunează familiilor tinere menținerea a două slujbe.

Asigurarea unor servicii mai bune de educație timpurie și îngrijire pentru copii le-ar înlesni părinților revenirea la muncă. Investiții permanente în instruirea de profesori și în școli sunt de asemenea necesare pentru ameliorarea rezultatelor sistemului de învățământ, fiind necesar ajutor mai mult și mai bine direcționat pentru comunitățile vulnerabile.

Mai multă energie regenerabilă

Emisiile nete de gaze cu efect de seră trebuie să scadă cu un sfert deceniul acesta pentru a se putea atinge neutralitatea climatică până în 2050.

Atingerea acestui obiectiv fără periclitarea progresului spre un nivel de trai mai bun impune eficientizarea cheltuielilor și politici climatice echitabile. Este necesară accelerarea construcției de surse regenerabile pentru ca țara să rămână pe traiectoria angajamentului de eliminare a producției energetice pe bază de cărbune.

Rețelele de distribuție au nevoie de modernizare pentru a face față producției regenerabile mai mari, cu semnale de preț puternice pentru a încuraja economisirea. Mai sunt necesare și susținerea renovării clădirilor pentru o mai bună eficiență energetică și a sistemelor de transport mai bune, precum și recalificarea muncitorilor care rămân șomeri din cauza tranziției verzi.

O economie care funcționează sub potențialul ei

Raportul OCDE a fost publicat în timp ce România e în procedura de accedere în organizație. Obiectivul general al procedurii de accedere e promovarea convergenței cu standardele și cele mai bune practici și politici ale OCDE, în scopul îmbunătățirii situației României și a cetățenilor ei.

Studiul OCDE confirmă în mare parte concluziile raportului nostru, „The Future of Emerging Europe”, conform căruia progresul real al României este în prezent sacrificat pe altarul stabilității.

Aranjamentul comod al coaliției dintre principalele două partide ale țării, social-democrații (PSD) și liberalii (PNL), care au convenit recent liste comune la alegerile europene și locale din iunie, a sugrumat orice tentativă de reformă autentică a sistemului ineficient de justiție, a deplorabilului sistem de învățământ, a sectorului public supradimensionat și a blocat procesul digitalizării.

Pe scurt, oricât de indiscutabil de bine ar duce-o România, ea evoluează mai prost decât poate; potențialul ei rămâne neîndeplinit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.