Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cu primar de la USR-PLUS, FC Braşov revine: PSD a votat împotrivă

usr.ro
Allen Coliban

Consiliul Local Braşov a aprobat, joi, participarea ca asociat în cadrul Asociaţiei Scotch Club, care ar urma să devină, pe viitor, Asociaţia FC Braşov.

Primarul Allen Coliban a venit în faţa consilierilor cu acest proiect după ce, în urmă cu o săptămână, consilierii l-au respins pe cel privind aderarea municipiului la Asociaţia Clubul Sportiv "Steagul Roşu" Braşov, iar denumirea Asociaţia Sportivă Fotbal Club Braşov nu a putut fi înscrisă la Ministerul Justiţiei.

Conform proiectului, aprobat cu voturile majorităţii USR-PNL din CL Braşov (21 voturi "pentru" şi 4 "împotrivă", ale consilierilor PSD), municipalitatea braşoveană va fi asociată, pentru început, în Scotch Club alături de Serviciul Local de Termoficare, din subordinea CL Braşov şi de Direcţia Infrastructură Sportivă din Primărie.

În cadrul şedinţei, primarul USR Allen Coliban a explicat că această denumire va fi doar temporară, până când Primăria va recupera în instanţă marca "FC Braşov". De asemenea, el a spus că, fiind o asociaţie relativ recent înfiinţată, în 2019, aceasta nu a avut nici activitate, şi nici datorii.

Odată cu noii acţionari, va fi modificat statutul asociaţiei, astfel încât aceasta va avea o singură secţie, cea de fotbal.

La rândul său, viceprimarul liberal Sebastian Rusu a reiterat dorinţa PNL ca din viitorul FC Braşov să facă parte şi echipa de la Corona, anunţând intenţia Consiliului Judeţean de a intra în parteneriat în viitorul club: "Le mulţumesc celor de la Corona fotbal (...) să putem beneficia de munca lor şi locul pe care l-am putea obţine în Liga a doua. Ne dorim acest lucru şi ne dorim să avem ca parteneri mediul de afaceri. Am vorbit cu domnul preşedinte Veştea (Adrian Veştea -preşedintele CJ Braşov, PNL - n.r.) şi şi-a manifestat intenţia de a deveni partener în acest demers".

Conform lui Rusu, termenul de depunere a actelor la FRF pentru înfiinţarea noului club este 28 iunie, iar noua asociaţie "îndeplineşte condiţiile" şi inclusiv, potrivit FRF, "ar fi cea mai bună variantă să existe fotbal de calitate la Braşov".

Cu acelaşi prilej, CL Braşov şi-a desemnat reprezentanţii în viitoarea Asociaţie, aceştia fiind câte un consilier de la USR şi, respectiv, PNL. Primarul Allen Coliban va avea, de asemenea, un reprezentant, acesta urmând să fie desemnat ulterior.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.