Culmea tupeului: Un pirat somalez care a capturat în 2010 două nave germane, a încercat să intre acum în Germania ca refugiat

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 27-02-2019

Actualizat: 27-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un pirat somalez care a participat la atacul asupra a două nave comerciale germane, pentru eliberarea cărora s-au plătit 6,5 milioane de dolari, a fost arestat în timp ce încerca să intre în Germania ca refugiat, relatează miercuri agenţia dpa, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Maria Grapini, ELIMINATĂ de la numărătoarea voturilor din Comisia LIBE, după ce a GREȘIT opțiunile pentru Kovesi

Amprentele sale s-au potrivit cu cele găsite pe cele două nave, Ems River şi Susan K, potrivit procuraturii din oraşul german Osnabrueck.

Nava Ems River a fost capturată în decembrie 2010 în largul coastelor statului Oman. Cei opt membri ai echipajului au fost eliberaţi în martie 2011 în schimbul unei răscumpărări în valoare de 3 milioane de dolari.

O lună mai târziu, în aprilie 2011, un alt atac al piraţilor în aceeaşi zonă a vizat nava Susan K, al cărei echipaj a fost ulterior eliberat după plata unei răscumpărări de 3,5 milioane de dolari.

Suspectul somalez, care la vremea atacurilor avea circa 16 ani, ar putea fi pus sub acuzare pentru extorcare, răpire şi atac asupra traficului maritim. El a fost reţinut de autorităţile austriece şi predat celor germane.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri