Premierul Dacian Cioloş a afirmat vineri că a aflat de la prieteni că Bucureştiul este noua destinaţie la modă pentru tinerii din Europa, iar acest lucru trebuie încurajat de autorităţi.
"Ţin minte că acum doi ani, când au început să se deschidă curse low cost spre Bucureşti dinspre Bruxelles, dinspre Franţa, Germania, prieteni mai tineri, că eu sunt deja de o vârstă, am trecut într-o altă categorie acum, dar prieteni mai tineri, de 20, 25 de ani, am fost surprins să aud în mediul ăsta, tinerii care astăzi circulă în Europa de la un capăt la celălalt în weekend-uri, nu există frontiere, şi care îmi spuneau: 'Dacian, dă-ne adrese, contacte, ai vreo casă, vreun apartament în Bucureşti, că mergem în Bucureşti'. 'Ce să faceţi în Bucureşti?' 'Păi tu nu ştii că Bucureştiul e noua destinaţie trendy din Europa, după ce în 2000 era Berlinul în care şi în jurul căruia s-a dezvoltat toată dinamica asta, eu am avut surpriza să aud că Bucureştiul a devenit un oraş trendy, după ce s-a deschis şi Centrul vechi şi după ce au apărut o serie de cluburi, de evenimente, cele care erau cumva underground, nu doar fizic, ci şi din punct de vedere al percepţiei", le-a mărturisit premierul participanţilor la Conferinţa "Revitalizare comunitară şi impact de dezvoltare economică inovatoare prin valorificarea patrimoniului comunitar abandonat în marile aglomerări urbane", organizată la Palatul Victoria.
Cioloş a mai spus că e de datoria autorităţilor să încurajeze această "parte creativă, underground".
"Şi aici cred că (...) am putea noi avea un rol acum în a scoate la lumină ceea ce până acum era informal, să dăm legitimitate, pentru că în România, şi la nivelul autorităţilor, ca să susţii un anumit proiect, el trebuie să fie recunoscut. Deci dacă nu se vorbeşte de el în presă şi nu se vorbeşte la Guvern sau nu se vorbeşte în altă parte, formal, în vreun document, în vreo lege, nu ne atingem. (...) Şi cred că aici, fără a omorî spiritul acesta creativ, să vedem în cel fel putem legitima, şi prin competiţiile pe care le organizaţi la Ministerul Culturii, prin, eu ştiu, premii, concursuri, să legitimăm şi să scoatem la lumină toată partea asta creativă, underground", a susţinut premierul, transmite Agerpres.
Cum a aflat Dacian Cioloș că Bucureştiul a devenit un oraş TRENDY
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

641
Ciolacu: Un premier PSD era acum scos cu furci și topoare din Guvern!
641

28
Marius Budăi, despre politicile de austeritate ale guvernului Bolojan: Scumpesc tot și stabilizează nimic!
28

1.730
Cum a reușit primarul unui mare oraș din România să fie trimis în judecată pentru 240 de lei
1.730

3.360
Mutare importantă în diplomația românească: Andrei Muraru ar pleca de la Washington, doi candidați în cursa pentru înlocuire
3.360

4.972
'Amice, ești idiot?' - CTP către Nicușor Dan după numirile din Justiție: 'Cam cât ați calculat că suntem de idioți?'
4.972

126
Claudiu Năsui critică implicarea statului în companii: 'De ce a dat faliment Damen Mangalia… în timp ce Damen Galați e pe profit?'
126

5.185
Ședință importantă la Palatul Victoria: Se pregătesc măsuri cu impact puternic într-un sector cheie al României
5.185

2.949
Cum vede Cristian Diaconescu armistițiul SUA – Iran: 'Planul conține o serie de elemente aproape de neacceptat'
2.949

2.766
Tăriceanu: „România începe să semene cu un stat aparținând lumii a treia, un stat bananier”
2.766

769
VIDEO Ministrul Energiei spune când s-ar putea ieftini motorina: condiția anunțată de Bogdan Ivan
769

4.453
Nicușor Dan, luat la rost de activiștii din justiție. Procuror din CSM: „Oare este vreun om normal la cap care sa creadă ca a fost o competiție? Decizia este exclusiv politică”
4.453

2.460
Călin Georgescu s-a dezlănțuit pentru fanii săi: Să fie clar pentru toți! Nu plec nicăieri. Rămân aici!
2.460

5.356
Elena Udrea face praf CNA după ce Curtea de Apel București a decis suspendarea hotărârii prin care se ridicase licența postului Realitatea Plus.
5.356
















Comentează