Premium
Ardelenii comemorează 70 de ani de la începerea Holocaustului din Transilvania de Nord. În urma acestui act de barbarie, mai mult de trei sferturi din populația evreiască a fost exterminată. Persecutarea evreilor din Transilvania de Nord a început înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Primele măsuri antisemite au fost luate de guvernele de la București, conduse de politicieni precum poetul Octavian Goga ori de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. După Diktatul de la Viena din 1940, Transilvania de Nord a ajuns sub ocupație maghiară. Soarta evreilor din această regiune a fost pecetluită după ce naziștii au adus la putere în Ungaria Partidul Crucilor cu Săgeți, condus de Ferenc Szallasy. ”Înainte de împărţirea Transilvaniei, populaţia evreiască totală se ridica aici la aproximativ 200.000 de persoane. Dintre acestea, 164.052 trăiau în teritoriile cedate Ungariei. Moştenirea istorică şi culturală care îi lega pe evreii din Transilvania de Ungaria şi realităţile socio-economice şi politice care îi ataşau de România au fost sursa a numeroase conflicte în perioada interbelică. Este una dintre ironiile şi tragediile istoriei că, după împărţirea Transilvaniei în 1940, evreii au avut o soartă mult mai rea în partea care i-a revenit Ungariei – ţara cu care au menţinut atât de multe legături culturale şi emoţionale – decât în aceea care a revenit României – stat identificat cu multe excese antisemite în decursul istoriei sale”, afirmă un studiu, intitulat ”Holocaustul în Transilvania de Nord”, publicat pe site-ul Institutului Yad Vashem, yadvashem.org.
Maghiarii, complicii lui Hitler
Același document mai arată cum, din anul 1943, Adolf Hitler și regentul Ungariei, Miklos Horthy, au decis ”soluționarea problemei evreiești, în contextul în care naziștii și aliații lor sufereau înfrângere după înfrângere. ”De partea germană, comandoul SS însărcinat cu această misiune era condus de SS-Obersturmbannführer Adolf Eichmann. Deşi era mai degrabă mic – comandoul număra în jur de 100 de persoane –, a avut succes în îndeplinirea misiunii sale, mai ales pentru că a primit sprijinul deplin al guvernului maghiar nou instalat.
Guvernul lui Döme Sztójay, numit constituţional de Horthy la 22 martie 1944, a pus instrumentele puterii de stat – jandarmeria, poliţia şi serviciul civil – la dispoziţia naziştilor”, afirmă documentul, care atestă clar complicitatea autorităților maghiare cu cele germane în privința măsurilor extrem de dure adoptate împotriva evreilor.
”Detaliile acţiunii antievreieşti, ca şi unele aspecte ale procesului de deportare, au fost puse la punct la 4 aprilie, în cadrul unei întâlniri germano-maghiare care a avut loc la Ministerul de Interne sub conducerea lui László Baky, subsecretar de stat la Ministerul de Interne. Printre participanţi s-a aflat locotenent-colonelul László Ferenczy, ofiţerul de jandarmi responsabil cu ghetoizarea şi deportarea evreilor.
Documentul preliminar referitor la adunarea, ghetoizarea, concentrarea şi deportarea evreilor – baza discuţiilor de la 4 aprilie – a fost pregătit de László Endre, un alt subsecretar de stat la Ministerul de Interne. El a fost adoptat în secret ca Decretul numărul 6163/1944.res., la 7 aprilie, sub semnătura lui László Baky. Acest document, adresat reprezentanţilor organelor locale ale puterii de stat, detalia procedurile care trebuiau urmate în campania de realizare a Soluţiei Finale a chestiunii evreieşti în Ungaria”, mai scriu autorii studiului menționat anterior. Pentru a fi siguri că populația evreiască va fi deportată în totalitate în lagărele morții, naziștii au recurs la o stratagemă.
Cum au fost făcute listele morții
”Pentru a se asigura că nici un evreu nu va scăpa, Ministerul Aprovizionării a emis şi el un ordin de înregistrare, chipurile pentru a regulariza alocarea proviziilor de hrană pentru evrei. Fără a-şi da seama de sinistrele implicaţii ale acestor liste sau ale purtării Stelei Galbene a lui David – cele două măsuri fiind legate una de alta şi menite să faciliteze izolarea şi ghetoizarea lor –, masele evreieşti din Transilvania de Nord, ca şi coreligionarii lor din alte părţi ale ţării, au fost de acord cu măsurile luate de către liderii comunităţilor locale evreieşti. Spre deosebire de liderii naţionali ai evreimii maghiare, care aveau informaţii complete, liderii comunităţilor locale ştiau la fel de puţin despre scopul acestor măsuri ca şi masele pe care le conduceau. În comunităţile evreieşti mai mici, mai ales la sate, listele au fost întocmite, în general, de către secretarul sau registratorul comunităţii; în oraşele mai mari, pregătirea listelor a fost încredinţată tinerilor care nu fuseseră încă mobilizaţi în sistemul serviciului militar de muncă obligatorie. Aceştia mergeau, de obicei, câte doi, dornici să nu scape din vedere nici o stradă sau clădire, pentru a nu «lipsi populaţia de raţia de provizii». Naziştii şi complicii lor maghiari au stabilit cartierul general al acţiunii antievreieşti la Munkács (astăzi Mukacevo, în Ucraina)”, mai scrie documentul citat. Naziștii au stabilit că evreii trebuiau concentraţi în depozite goale, fabrici abandonate sau care nu funcţionau, cărămidării, clădiri ale comunităţii evreieşti, şcoli şi birouri evreieşti, sinagogi.”În oraşe ca Oradea şi Satu Mare, ghetourile au fost stabilite în zonele cele mai sărace, în mare parte nelocuite de ne-evrei; în altele, ca Bistriţa, Cluj, Reghin, Şimleu Silvaniei şi Târgu Mureş, ghetourile au fost stabilite în cărămidării. Ghetoul din Dej se afla situat în Bungur, o pădure în care unii dintre evrei locuiau în barăci improvizate, iar alţii sub cerul liber”, afirmă documentul ”Holocaustul în Transilvania de Nord”.
Copiii, torturați în fața părinților
Istoricii care s-au ocupat de studierea Holocaustului, la fel ca și supraviețuitorii Shoah-ului, descriu condițiile din aceste ghetouri drept înfiorătoare. Mizeriei în care a fost aruncată evreimea transilvăneană i s-au adăugat torturile. Oamenii erau torturați de brutele din Jandarmeria maghiară, care doreau să afle dacă evreii își ascunseseră lucrurile de valoare și, dacă da, unde.
”În fiecare ghetou, autorităţile au destinat o clădire separată pentru a servi ca «monetărie» – un loc unde jandarmi şi detectivi urmau să tortureze evrei pentru a-i determina să spună unde şi-au ascuns averile. Tehnica lor era, în general, aceeaşi peste tot. Soţii erau adesea torturaţi în faţa soţiilor şi a copiilor; frecvent, soţiile erau bătute în faţa soţilor, iar copiii torturaţi în faţa părinţilor. Metodele folosite erau crude şi de o sălbăticie greu de imaginat. Victimele erau bătute la tălpi cu bastoane de lemn sau de cauciuc; erau lovite peste faţă sau cu picioarele până îşi pierdeau cunoştinţa. Bărbaţii erau, de cele mai multe ori, loviţi la testicule; femeile, adeseori tinere fete, erau perchiziţionate vaginal cu colaborarea unor femei voluntare şi a moaşelor, care nu luau nici o precauţie de igienă, de multe ori în faţa bărbaţilor care le interogau. Unii anchetatori deosebit de sadici foloseau dispozitive electrice pentru a-şi determina victimele să mărturisească. Unul dintre capetele unui astfel de dispozitiv era fixat în gură, iar altul în vagin sau legat de testicule. Aceste torturi brutale au dus multe victime la nebunie sau la sinucidere”, scrie documentul publicat de Yad Vashem.
Deportarea la Auschwitz
Aceeași sursă menționează că, din data de 15 mai, a început deportarea evreilor din Transilvania de Nord. ”Câte patru trenuri în fiecare zi, fiecare tren cu câte 35-40 de vagoane de marfă, erau trimise în diferitele centre de ghetoizare şi îmbarcare pentru a fi umplute cu încărcătura umană, potrivit unui program bine stabilit. Fiecare tren transporta câte 3.000 de evrei înghesuiţi în vagoanele de marfă, câte 70-80 în fiecare vagon. Fiecare vagon era prevăzut cu două găleţi: una pentru apă, alta pentru excremente. (...) Evreilor li s-a permis să ia cu ei doar un număr limitat de bunuri pentru durata «călătoriei». Le era strict interzis să aibă bani lichizi, bijuterii sau bunuri de valoare. Imediat înainte de mutarea lor din ghetou pe platformele de îmbarcare au fost supuşi unor noi percheziţii, pentru a li se descoperi bunurile de valoare. Brutalitatea cu care au fost făcute aceste percheziţii a variat, dar toate au fost la fel de umilitoare. În decursul percheziţiilor, documentele personale, inclusiv actele de identitate, diplomele şi chiar documentele militare au fost confiscate, posesorii lor devenind astfel nişte anonimi, oameni fără identitate. La scurt timp după încheierea percheziţiilor, jandarmi şi poliţişti înarmaţi până în dinţi i-au escortat pe evrei către punctele de îmbarcare. După ce aceştia au fost înghesuiţi în vagoanele de marfă cu o foarte mare brutalitate, fiecare uşă de vagon a fost legată cu lanţuri şi blocată”. Ceea ce a urmat este binecunoscut. Ajunși la Auschwitz, unii dintre oameni au fost duși direct în camerele de gazare. Alții au fost uciși pe parcursul anului care a urmat. În primăvara anului 1945, mai puțin de 25 la sută dintre evreii deportați din Transilvania de Nord mai erau în viață.
preluare: romanialibera.ro
