Cum au pus senatorii lupul paznic la oi: GAFĂ uriașă a PNL

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 20-12-2016

Actualizat: 20-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Senatorii au ales Comisia de validare, care va decide cine sunt senatorii care au dreptul să facă parte din noul legislativ. Din partea PNL, unul dintre senatorii din Comisie este Iulia Scântei, senator de Iași. Problema este că aceasta va fi ”lupul paznic la oi” pentru că există o contestație depusă împotriva mandatului său de senator.

Mandatul singurului senator ales al PNL Iaşi a fost contestat la Comisia de validare a Parlamentului. Cel puţin aşa a susţinut ieri liberalul Dragomir Toma­şeschi, fost copreşedinte al organizaţiei municipale a PNL Iaşi, care a menţionat că a contestat mandatul Iuliei Scântei. Notar de profesie, Scântei a fost impusă de către conducerea centrală pe lista PNL Iaşi, informează presa locală.

„Eu am fost nevoit să depun o contestaţie îm­potriva validării candidaturii Iuliei Scân­tei. Am trimis-o la Comisia de validare de la Senat, va fi şedinţă marţi. O consider o impostoare politică, un corp străin de organizaţia PNL Iaşi, impusă de Alina Gorghiu şi de Teodor Atanasiu“, a de­clarat Tomaşeschi, avocat de profesie.

Fos­tul copreşedinte al organizaţiei municipale a PNL Iaşi a explicat că, în privinţa candidaturii notarului din Bucureşti, nu au fost respectate criteriile partidului şi a subliniat că Iulia Scântei nu este membru al organizaţiei Iaşi.

„A depus acte neconforme cu adevărul în dosarul de candidatură depus la Biroul Electoral Judeţean, motiv pentru care i-am făcut plângere şi la Parchetul General. Ea nu a fost membră PNL Iaşi. Nu poţi candida din partea unui partid dacă nu eşti membru“, a mai spus Tomaşeschi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri