Premium
Controversele legate de procedura de numire și revocare a procurorilor șefi capătă noi valențe, prin publicarea motivării deciziei judecătorilor Curții pe legea privind statutul procurorilor și judecătorilor. Ministrul Justiției devine principalul actor, în timp ce rolul președintelului este redus la unul simbolic, solemn. Cu 13 ani în urmă, aceeași Curte statua însă că atribuțiile prezidențiale de numire și revocare în domeniul numirii judecătorilor și procurorilor nu trebuie atinse, pentru a nu le goli de conținut și importanță.
În 2005, CCR stabilea nu numai faptul că președintele României este îndreptățit să participe la mecanismul de numire în funcțiile de conducere de la ÎCCJ și Parchete, dar trebuie să-i fie păstrată atribuția de a refuza măcar o dată, motivat, propunerile de numire în funcție.
„Autorii sesizării susţin că aceste prevederi ale legii contravin dispoziţiilor art. 134 din Constituţie. Referitor la aceste critici, Curtea constată că numirea judecătorilor şi procurorilor urmează a se face la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii în continuare, iar numirea în anumite funcţii de conducere, se face dintre persoanele numite anterior în funcţia de procuror. Dacă Preşedintele României nu ar avea nici un drept de examinare şi de apreciere asupra propunerilor făcute de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea judecătorilor şi procurorilor sau în anumite funcţii de conducere ori dacă nu ar putea refuza numirea nici motivat şi nici măcar o singură, dată, atribuţiile Preşedintelui României, prevăzute de art. 94 lit. c) coroborat cu art. 125 alin. (1) din Constituţie, ar fi golite de conţinut şi importanţă”, se arată în decizia CCR 375/2005.
În prezent însă, judecătorii Curții au dat uitării decizia de mai sus și au venit cu o nouă interpretare pe modificările impuse de majoritatea PSD-ALDE. Pe speța similară, acum Curtea a stabilit că președintele României nu are dreptul de a participa în mecanismul de numire a șefilor ÎCCJ, pentru că acest lucru ar încălca competența constituțională a CSM.
„În aceste condiţii, art.I pct.87 [cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7) şi (8)] din lege, normativ vizând competenţa Preşedintelui României de a promova judecătorii, respectiv de a-i numi în funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încalcă competenţa constituţională a Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune promovarea în funcţie a judecătorilor, astfel cum aceasta rezultă din coroborarea art.125 alin.(2) şi art.134 alin.(1) din Constituţie. În consecinţă, din această perspectivă constituţională, Curtea constată că art.I pct.87 [cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7) şi (8)] din lege este neconstituţional, fiind contrar art.125 alin.(2) din Constituţie", scriu judecătorii CCR în decizia 45/2018.
În traducere, președintele este pus în fața faptului împlinit și va fi pus în situația de a semna ca primarul atât propunerea de numire, cât și cea de revocare a conducerii ÎCCJ, iar ministrul Justiției devine cel care va trage cu adevărat hățurile de acum încolo în acest domeniu.
”165. Cu privire la criticile de neconstituționalitate ale art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege, Curtea constată c potrivit art.132 alin.(2) din Constituție, 'Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției'. Având în vedere caracterul bicefal al autorității executive, legiuitorul a optat pentru o procedură în cadrul căreia Guvernul și Președintele să conlucreze. Rolul central în această ecuație îl are, însă, ministrul justiției, sub autoritatea acestuia funcționând procurorii constituiți în parchete. Președintele României nu are nicio atribuție constituțională expresă care să justifice un drept de veto în această materie. Prin urmare, dacă legiuitorul organic a ales o asemenea procedură de numire, menținând un veto prezidențial limitat la refuzarea unei singure propuneri de numire în funcțiile de conducere prevăzute la art.54 alin.(1) din lege, el a respectat rolul constituțional al ministrului justiției în raport cu procurorii, Președintelui conferindu-i-se atribuția de numire în considerarea solemnității actului și a necesității existenței unei conlucrări și consultări permanente în cadrul executivului bicefal. Prin urmare, nu se poate susține încălcarea art.94 lit.c) din Constituție. În consecință, art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege nu încalcă art.94 lit.c) și art.132 alin.(1) din Constituție”, se arată în motivarea CCR.
