Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum își asumă firma lui Ghiță aflată în insolvență DATORII de milioane: Cine e cel mai mare creditor

Inquam Photos / Octav Ganea
Sebastian Ghita Parchet

Banca Comercială Română (BCR) este cel mai mare creditor al companiei Asesoft Technologies, deținută indirect de deputatul Sebastian Ghiță, potrivit DNA, compania asumându-și că îi va restitui în perioada de insolvență datorii în cuantum total de peste 29 milioane lei. Datoriile totale asumate, ca decizie finală, de Asesoft depășesc 88,4 milioane lei.

Asesoft și-a cerut insolvența în vara anului trecut, motivând că nu mai poate achita la termen obligațiile față de creditori.

Profit.ro a relatat anterior că Guvernul a încercat, prin două ministere, să își dubleze banii de recuperat de la Asesoft Technologies, dar nu a reușit, alegându-se cu zero lei pentru cele două instituții.

Lista finală a datoriilor pe care compania trebuie să le achite în perioada de insolvență indică BCR, cea mai mare bancă autohtonă, drept cel mai mare creditor al companiei.

Al doilea creditor este Sunsmart Integrare IT Ploiești, care are de recuperat 26,9 milioane de lei.

Citește și: ULTIMA ORĂ: Iohannis a semnat pentru 'lovitura de stat a BNR'

2K Telecom, firmă deținută integral de fratele deputatului Sebastian Ghiță, Alexandru Ghiță, ocupă poziția a treia ca pondere în tabelul creanțelor, cu 5,4 milioane de lei, fiind urmată de ANAF - 5,2 milioane de lei.

2K Telecom a intrat la rândul său în insolvență, pentru că Ministerul Finanțelor a refuzat să deconteze un ajutor de stat de 20,3 milioane de lei, fapt ce a condus la amânarea plăților către furnizorii operatorului telecom.

De asemenea, asociatul unic al companiei, Vlad Dumitru Iacobescu, are de recuperat 4,75 milioane de lei.

Sume semnificative au de recuperat și Network One Distribution – 3,3 milioane de lei, Avitech Co – 2,1 milioane de lei, Cronus eBusiness – 1,79 milioane de lei, Asesoft International – 1,6 milioane de lei, MB Distribution – 1,4 milioane de lei și Federal Media Partner – 1,1 milioane de lei.

Asesoft Technologies este deținută indirect de Sebatian Ghiță, potrivit datelor din rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) prin care primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, și deputatul au fost trimiși în judecată, în iulie 2015, într-un dosar pentru dare de mită, spălare de bani și instigare la abuz în serviciu.

Înființată în 2012, Asesoft International are ca obiect de activitate prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe și a consemnat în 2015 afaceri de 83,02 milioane de lei, de la 72,4 milioane de lei în urmă cu un an, și pierderi de 13,1 milioane de lei, comparativ cu 10,2 milioane de lei în 2014.

Datoriile societății însumau 157,6 milioane de lei, iar creanțele, 147,8 milioane de lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.