Cum începe boala Parkinson? Oamenii de știință au găsit răspunsul

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 09-10-2025 07:01

Article thumbnail

Sursă foto: gettyimages

Boala Parkinson, cea mai răspândită afecțiune neurologică la nivel global, începe să-și dezvăluie misterele. Cercetătorii au reușit să observe direct un element important din primele etape ale bolii. Este vorba despre mici aglomerări proteice numite 'oligomeri de alfa-sinucleină', care până acum erau invizibile cu tehnicile clasice de imagistică.

Folosind o tehnologie revoluționară, oamenii de știință au putut vizualiza aceste agregate proteice în creierul uman, ceea ce ar putea schimba radical modul în care este diagnosticată și tratată boala Parkinson, notează BBC Science Focus.

Spre deosebire de „corpurile Lewy”, care indică stadii mai avansate ale bolii, oligomerii ar putea arăta unde începe de fapt procesul neurodegenerativ.

Studiul a inclus analiza țesuturilor cerebrale prelevate de la persoane afectate de Parkinson, dar și de la indivizi sănătoși. Oligomerii au fost prezenți în ambele grupuri, însă în creierele pacienților aceștia erau mai numeroși, mai mari și mai vizibili, semnalând un posibil rol esențial în debutul afecțiunii.

Descoperirea deschide calea pentru dezvoltarea unor metode de diagnostic precoce, înainte ca simptomele caracteristice să apară. Totodată, aceasta ar putea permite cercetătorilor să creeze tratamente capabile să intervină din timp, blocând evoluția bolii.

Cea mai răspândită boală

În prezent, Parkinson afectează peste 10 milioane de persoane la nivel mondial, iar tratamentele disponibile sunt limitate la ameliorarea simptomelor, fără a lovi direct cauza bolii.

Profesorul Steven Lee de la Universitatea Cambridge avertizează că rezultatele reprezintă un pas important, dar că răbdarea este necesară: „Am plantat semințele cercetării care vor aduce roade în timp”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri