Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum l-a copiat Klaus Iohannis pe Nicolae Ceaușescu în ultima sa declarație: Remarca făcută de Ion Cristoiu

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că preşedintele nu ar fi reacţionat la scandalul de la Administraţia Bazinală de Apă Mureş dacă, după conferinţa de presă în care a susţinut că nu ştie despre ce este vorba, internetul n-ar fi luat foc la insensibilitatea lui faţă de această temă.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

Citește și: Medicul Adrian Marinescu: ‘Pas cu pas vor fi luate măsuri. Vom vedea că din ce în ce mai multe zone, le vom avea în varianta de lockdown’

„Miercuri, 25 noiembrie 2020. Conferinţă de presă la Cotroceni. Alina Manolache de la Libertatea se apropie de microfon. Are loc următorul dialog:

”Alina Manolache, Libertatea: Bună seara, domnule preşedinte! Site-ul Recorder a dezvăluit povestea lui Ovidiu Ianculescu, este un inginer care a ajuns director la Apele Române Mureş în urma unui concurs şi neangajat politic. Cînd guvernarea PNL a venit la putere, a fost destituit din această funcţie, presat să demisioneze şi înlocuit cu un membru PNL, consilier al unui senator fără legătură cu acest domeniu. După acest reportaj, «Libertatea» a intrat şi în posesia unei petiţii pe care inginerul Ovidiu Ianculescu a trimis-o la Administraţia Prezidenţială, în care nu punea accent pe povestea lui, cît vă arăta că 18 directori au fost schimbaţi pe acelaşi criterii cu membrii PNL. Colegii dumneavoastră de la Administraţia Prezidenţială au trimis mai departe această petiţie la Ministerul Mediului, adică fix la şefii care au girat sistemul. Atît poate să facă Administraţia Prezidenţială cînd un cetăţean arată un caz atît de amplu de politizare a unei instituţii?

Citește și: Medic: ‘Dacă nu credeți că există COVID19 mergeți voluntari la un spital ce tratează astfel de bolnavi. Țineți de mână un pacient speriat care abia respiră’

Klaus Iohannis: Nu cunosc această speţă, dar o să mă informez după şedinţă.

Alina Manolache, Libertatea: Domnule preşedinte, de principiu vă întreb: aveţi un departament de politică internă care monitorizează în fiecare zi instituţiile publice. Acesta este rolul acestui departament pentru ca dumneavoastră să aveţi acţiuni. Ce puteţi face cînd instituţia este politizată într-o asemenea măsură?

Klaus Iohannis: După ce mă documentez pot să vă răspund.”

Citește și: Eugen Tomac: ‘Avem nevoie de un vaccin împotriva risipei banilor publici! Statul nu reușește să colecteze veniturile la bugetul de stat’

Reacţia preşedintelui descumpăneşte. E plutitor sau se face? Înainte de o întîlnire cu presa, preşedintele se interesează de subiectele care domină agenda publică. Se presupune că la întîlnirea de la Cotroceni, presa, care dă curs preocupărilor majore ale opiniei publice, le va aborda. Dacă nu pe toate, atunci măcar unele dintre ele. Traian Băsescu ţinea cont de această lege nescrisă a comunicării prezidenţiale. Şi din cîte ţin eu minte rar l-am auzit pe Traian Băsescu la o întîlnire cu presa să răspundă unei întrebări de mare interes public zicînd că o să mă documentez.

Cazul lui Ovidiu Ianculescu, specialistul dat afară dintr-un post pe care-l cîştigase prin concurs – cel de inginer şef la Administraţia Bazinală de Apă Mureş – pentrua se face loc unui membru PNL, fost agent de vînzări la o firmă care se ocupa cu gestionarea aparatelor de cafea, s-a transformat într-un Scandal la nivel naţional după ce un film de pe Recorder, postat luni, 23 noiembrie 2020 sub titlul Singur împotriva partidului, a avut peste două milioane de vizualizări pe Facebook şi a fost abordat în conferinţa de presă de la Cotroceni de jurnalista Alina Manolache de la Libertatea.

Citește și: E oficial! Președintele a semnat: Zile libere pentru acești angajați

Se cuvine a preciza că acest caz a fost semnalat întîia oară în presă de cristoiublog.ro prin articolul publicat pe 15 octombrie 2020 sub titlul Apele Române, încă o instituţie acaparată de penelişti. Într-un mesaj adresat redacţiei pe 17 octombrie 2020, Ovidiu Ianculescu mulţumea pentru publicare ţinînd să precizeze că „probabil era mai de efect dacă Maestrul scria un articol care să fie preluat în presa naţională.. eu încerc să-l promovez cît mai mult (cel puţin pe plan local...) doar că eu sunt pe persoană fizică... au un întreg sistem în spate... dar asta nu mă face să renunţ”. Ovidiu Ianculescu se iluziona crezînd că un articol dedicat de mine cazului ar fi făcut gaură în cerul politico-mediatic românesc. Aşa cum observă el, „ei au un întreg sistem în spate” şi acest sistem – declar eu pe proprie răspundere – are capacitatea de a impune tăcere în legătură cu articolele care ies din rîndurile presei în bocanci. Intervenţia de pe cristoiublog.ro a trecut neobservată nu pentru că site-ul n-ar avea audienţă, ci pentru că subiectul trebuia să moară în conţinutul unei ediţii.

Citește și: Restricții de 1 decembrie! Măsurile pe care trebuie să le respecte cei care vor merge la munte

Luni, 23 noiembrie 2020, subiectul a fost preluat şi amplificat de site-ul Recorder. În paralel, USRPLUS a folosit cazul pentru campania sa privind curmarea clientelizării în administraţia publică, un cancer care roade statul român de treizeci de ani încoace, intrat în metastază în anul de guvernare PNL, cînd haita ţinută în flămînzire de ani întregi s-a năpustit la ciolan gata gata să dărîme masa cu cratiţă cu tot. Cum de-a răspuns preşedintele aşa de neglijent unei întrebări de mare interes public, o întrebare care viza chiar unul dintre obiectivele Marelui Reformator Klaus Iohannis? Presupunînd că înainte de conferinţă consilierii nu l-au avertizat despre Scandal (ce lovitură ar fi fost dacă Klaus Iohannis, ar fi răspuns: „Da, ştiu despre ce-i vorba, şi chiar am vorbit cu Ludovic Orban în legătură cu asta şi am cerut o anchetă la Departamentul de petiţii să văd cum de a fost tratată atît de superficial o petiţie de o asemenea importanţă?”) ar fi fost normal ca, întors în birou, Klaus Iohannis să-şi cheme consilierii, să dea de pămînt cu cei vinovaţi, să afle despre ce-i vorba, să ceară explicaţii lui Ludovic Orban şi apoi, chiar în noaptea de 25 noiembrie 2020 să posteze pe Facebook un text mînios despre clientelizarea statului, un text prin care să se vadă că situaţia nu-l lasă indiferent pe Marele Reformator. Nici vorbă de o asemenea reacţie. Klaus Iohannis postează pe Facebook reacţie la Cazul de la Mureş abia vineri, 27 noiembrie 2020, după amiază. Textul dezvăluie un preşedinte uitat în văzduhul generalizărilor reci, un preşedinte care foloseşte clişee lipsite de suflet, pentru ca nu cumva să supere pe Ludovic Orban, dirijorul marii Simfonii a Ciolaniadei PNL-iste:

Citește și: Klaus Iohannis a semnat! Iată legile promulgate de președinte

”Resping categoric numirea în funcţii publice a unor persoane care nu întrunesc condiţiile legii şi nu au experienţa necesară. Considerarea recompensei politice drept unic principiu de funcţionare a statului este apanajul unei mentalităţi învechite, un afront adus cetăţenilor şi o frînă în dezvoltarea societăţii. Toate partidele trebuie să înţeleagă că statul se află în slujba cetăţeanului. Aceasta este viziunea mea pentru România Normală. Funcţia publică trebuie să îşi recapete credibilitatea, şi deja în administraţie sunt promovaţi şi foarte mulţi profesionişti. Încă mai există excepţii, numiri controversate, dar cei care nu au competenţe nu au ce să mai caute în sistemul de stat. În urma cazului de la Mureş semnalat de către mass-media, am avut o discuţie cu prim-ministrul Ludovic Orban despre necesitatea accelerării procesului de audit în sfera administraţiei publice. I-am cerut premierului ca măsurile care se impun în urma acestui proces de audit să fie luate exclusiv pe criterii care ţin de competenţă şi respectarea legii.”

Citește și: Alina Gorghiu îi liniștește pe alegători: ‘Nimeni nu se îmbolnăvește în secția de vot’

Lectura acestui text de îmboldeşte să-ţi faci cruce. Întîlneşti a nu ştiu cîta oară idilizarea de tip ceauşist a guvernării PNL. Cum adică, mai există şi excepţii? Cazul Ovidiu Ianculescu nu e o excepţie. E regula în anul de guvernare PNL şi va fi în anii următori. Nicolae Ceauşescu l-ar promova imediat pe Klaus Iohannis la şefia propagandei de partid şi de stat. Pentru că doar în comunism se folosea formula mai sînt şi excepţii. ”Alimentarele noastre gem de carne, de lapte, de brînză” – zicea Nicolae Ceauşescu. ”Mai sînt însă şi excepţii”. Cît despre măsurile luate pentru corectarea nedreptăţii, pentru ca un asemenea caz să nu se mai repete, Klaus Iohannis ne anunţă, în deplină seninătate a facultăţilor mintale netulburate de Covid-19, că i-a cerut premierului să accelereze procesul de audit. Nimic despre demiterea celor care au practicat cumetrizarea de la Mureş. Nimic despre campania ordonată de Ludovic Orban celor din PNL pentru înăbuşirea scandalului prin folosirea de mesaje dictate de la Centru.

Citește și: Atenție! Legea se va aplica de sâmbătă. Toți românii sunt vizați

Sigur Klaus Iohannis n-ar fi reacţionat nici vineri, n-ar fi reacţionat niciodată, apelînd la muţenia tipică anilor de mandat, dacă după conferinţa de presă internetul n-ar fi luat foc în faţa acestei strigătoare la cer insensibilităţi a celui care se află la Cotroceni.

Intervenţiei prezidenţiale i-a urmat celei a lui Ludovic Orban care a anunţat măsuri, luate totuşi după o lună şi ceva de la comiterea măgăriei. Dacă n-ar fi fost intervenţia lui Klaus Iohannis, mai mult ca sigur Ludovic Orban s-ar fi făcut că plouă, iar dacă ar fi fost întrebat asupra chestiunii, l-ar fi făcut pe Ovidiu Ianculescu agent PSD.

Citește și: Medicul Adrian Marinescu: ‘Pas cu pas vor fi luate măsuri. Vom vedea că din ce în ce mai multe zone, le vom avea în varianta de lockdown’

De ceva vreme, Klaus Iohannis face mare caz de Reformele pe care le va promova după ce, în urma alegerilor din 6 decembrie 2020, va avea în fine şi Parlamentul Meu. Una dintre aceste reforme se referă şi la depolitizarea promovării în administraţia de stat. Cazul de la Mureş e unul tipic nu politizării, ci cumetrizării administraţiei. Era pentru Klaus Iohannis un prilej să ne convingă că va arde pe rugul luptei pentru această reformă. Cum să ardă, cînd el e din tablă?”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.