Premium
Un efect neașteptat al atentatelor de la Bruxelles este că în discuția publică, cel puțin în mediul online, încep să circule tot felul de explicații care folosesc, mai bine sau mai rău, instrumente sociologice pentru a explica fenomenul terorist. Unele sunt foarte interesante. Altele, dubioase, în fine, altele, delirante.
Adevărul nu vine de pe Youtube
Menționez asta doar ca să nu fiu acuzat că sar peste subiect. Cifrele puse frumos pe un videoclip nu sunt, prin aceasta, cu ceva mai adevărate. Youtube (Facebook sau Twitter) nu are un serviciu prin care să detecteze și să șteargă aberațiile.
Dacă vreți să nu vă complicați în această perioadă, porniți de la premisa că orice informații care nu pot fi trasate către o sursă credibilă sunt false. Iar trasarea trebuie făcută de cel ce pune cifrele în discuție.
Metodele contează
Prin mediile online circulă un studiu francez care spune că
„Mai întâi din ce fel de familii provin tinerii jihadiști ?80% dintre familii sunt de referință atee sau nepracticante, 20% sunt de referință budiste, evrei, catolici sau musulmani.
10% din familiile care se declară atei astăzi au o legătură cu Holocaustul sau cu integrismului algerian și au crescut ascunzându-și originile evreiești sau negând orice legătură cu trecutul lor arabo-musulman, dezvoltând în ambele cazuri o respingere viscerală a tuturor aspectelor legate de religie.” (Sursa: RFI România).
Ceea ce, așa cum promite titlul articolului, pare revelator. Până vedem metodologia.
„Studiul are la bază analiza mărturiilor a 160 de familii ale tinerilor care au cerut ajutor centrului în 2014-2015”, spune articolul
Problema aici nu este, în primul rând, mărimea eșantionului. Extremismul este un subiect greu de cercetat și anumite deviații calculate sunt acceptabile. Problema este că studiul nu poate vorbi în aceste condiții despre extremism în general, ci despre tinerii cu familii care au trecut peste rușine ca să apeleze la ajutor și care, dintre toate formele de ajutor imaginabile, au ales să lucreze cu una numit centru. Ca să citez dintr-un amic:
„Dacă vrei să spui ceva despre tinerii din Galaţi şi faci chestionare în cârciumile din Brăila... poţi să (...) ajungi să „constaţi” că 90% din gălățeni preferă să iasă în cârciumile din Brăila”
Nimeni nu este mai presus de ideile proaste
Citez cu tristețe din Andrei Pleșu:
„N-ar avea, oare, nevoie şi lumea musulmană de o înţeleaptă, prietenească, funcţională „re-colonizare”? N-ar trebui să punem umărul la regăsirea de sine de care au nevoie, pentru a nu mai bântui lumea în numele fericirii pierdute în locul lor de baştină? Poate avem datoria s-o facem, dacă ne simţim şi puţin vinovaţi de dezordinile din zonă. Pe de altă parte, ar fi de mare ajutor să auzim şi dinspre Islam o autoanaliză la fel de lucidă şi de curajoasă, ca aceea a lui Jean-Pierre Bekolo. Eu unul îmi fac iluzia că se poate…” (Adevărul)
Permiteți-mi să reformulez. Există americanii care au lăsat așa un haos după ei în Irak că ISIS a putut părea unor triburi arabe preferabil statului-națiune lăsat moștenire de SUA. Avem italienii care au mituit talibanii ca să nu aibă probleme în patrulare. Avem între 6 și 7% musulmani în Europa și nu putem să oprim succesul ideologiilor radicale în rândul unora dintre ei. Și Andrei Pleșu sugerează să rezolvăm problemele întregului Orient Mijlociu. Pentru că, de ce nu, unde am ratat suta hai să ratăm și mia. A, și ar fi de dorit ca musulmanii să vrea de bună voie să îi dominăm ca niște maeștri binevoitori.
*
Acest articol nu este o listă de gafe. Deși, dacă ar fi numai asta și tot ar merita scris. Problema este că unele din aceste gafe (de la al doilea punct încoace) sunt preluate de oameni de bună credință. Eu sugerez așa: dacă sunteți familiari cu metodele de cercetare în științele sociale, priviți totul cu un ochi critic. Dacă nu, așteptați 10 zile până să aveți revelații intelectuale care implică înțelegerea socială și culturală a extremismului musulman. Cu puțin noroc, informația se va cerne de la sine.
