Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum poate fi desfiintat juridic USL-ul si cine are drepturile marcii inregistrate

usl
"USL a fost constituită prin acordul dintre două alianțe politice, respectiv ACD (compusă din PNL și PC) și ACS (formată din PSD și UNPR). În prezent, atât ACD, cât și ACS sunt înregistrate în Registrul Alianțelor Politice și niciuna dintre ele nu a formulat o denunțare a USL. Așadar, USL este o entitate juridică validă, care întrunește toate condițiile legale privind înființarea și funcționarea alianțelor politice din România", se arată într-un comunicat al PSD. În plus, PSD precizează că denumirea, sigla și semnul electoral USL constituie o marcă individuală aflată în proprietatea Partidului Social Democrat și înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, cu Certificatul de înregistrare a mărcii nr. 116760/2011, iar în prezent marca "Uniunea Social Liberală PSD PNL-PC" este cesionată către USL, "o entitate juridică validă", constituită conform legilor în vigoare. "PSD, UNPR și PC, ca reprezentanți legitimi ai ACS, respectiv ACD, au dreptul legal de a utiliza marca USL. Precizăm că simbolul USL este folosit în campania electorală cu respectarea prevederilor Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice cu modificările și completările ulterioare", informează biroul de presă al PSD. Acesta arată că simbolul USL nu este folosit ca semn electoral, iar Alianța PSD, UNPR și PC nu a adresat o cerere în acest sens către Biroul Electoral Central pentru alegerea membrilor din România pentru Parlamentul European din anul 2014. "Ca atare, utilizarea mărcii USL în campania electorală nu intră sub incidența art. 43 din Legea 33/2007, privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare", menționează comunicatul. În prezent, Uniunea Social Liberală este o formațiune politică înregistrată în Registrul Alianțelor Politice de la Tribunalul Municipiului București, cu numărul 6/02.12.2011. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.