Cum poate fi salvată RADET - Soluția e la mâna consilierilor

Autor: Politic Scan

Publicat: 08-10-2015

Actualizat: 08-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consiliul de Administrație al RADET a avizat favorabil documentele necesare transformării regiei autonome în societate comercială. Decizia vine la doar câteva zile diferență după ce ministrul Energiei Andrei Gerea preciza că transformarea în societatea comercială ar putea salva situația.

Avizul favorabil a fost acordat joi, 7 octombrie, iar documentele vor fi înaintate Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) spre aprobare.

Sunt două variante. Vom vedea care e mai avantajoasă și pentru stat și pentru municipalitate. Părerea mea este că intrarea RADET-ului în faliment și crearea de către Primărie a unui nou serviciu este cea mai bună variantă, o dată — pentru că Primăria nu are posibilitate, nici RADET-ul, să recupereze toate acele penalități, evident nu pot asigura în acest moment un ritm al plăților. Trebuie crescut nivelul subvențiilor, iar din acest faliment ELCEN-ul ar obține din TVA-ul plătit la facturile neîncasate, 150 de milioane de euro s-ar returna, bani cu care ar putea să facă multe, inclusiv investiții în infrastructură, a spus Andrei Gerea.

Ministrul Energiei susține că intrarea în faliment a RADET ar scuti cetățeanul de costuri suplimentare. Situația RADET este complicată. În ultimii doi ani Primăria Capitalei propunea fuziunea RADET-ului cu ELCEN, lucru care nu s-a întâmplat.

Totodată, regia acumulează tot mai multe datorii și riscul ca bucureștenii să rămână fără apă caldă și căldură în mijlocul iernii este foarte mare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri