DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cum reacționează statele europene la al doilea val COVID-19: Slovacia vrea să testeze toate persoanele cu vârste mai mari de 10 ani

SANADOR
testare covid

Slovacia intenţionează să testeze toţi cetăţenii cu vârste mai mari de 10 ani, în cadrul măsurilor de combatere a COVID-19, a anunţat sâmbătă premierul slovac Igor Matovic, într-o conferinţă de presă la Bratislava, informează agenţiile de presă TASR şi dpa.

Deocamdată nu este clar dacă testarea la nivel naţional va fi obligatorie sau voluntară.

Testele urmează să aibă loc în următoarele două weekenduri, dintre care în 24-25 octombrie în principalele focare din ţară, iar în 31 octombrie-1 noiembrie în restul regiunilor.

Potrivit TASR, Matovic a promis că va demisiona dacă acest program de testare la scară naţională va eşua. ''Sunt dispus să renunţ la această testare, dar apoi voi alege demisia mea'', a spus el.

Slovacia a raportat sâmbătă 1.968 noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, recordul zilnic înregistrându-se în ziua anterioară, cu 2.075 de cazuri. De la începutul pandemiei, în Slovacia s-au înregistrat 28.268 de cazuri de COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.