Președintele Klaus Iohannis, Parlamentul României și DNA au câștigat vizibilitate în mass-media în anul 2015, este o concluzie a unui studiu comandat de Konrad Adenauer-Stiftung și realizat de institutul de cercetări “Market Links”.
„Cel mai des prezent în relatările de presă din România este fostul premier Victor Ponta. El a fost amintit în 25% din știrile politice analizate, în presa scrisă și televiziunile analizate, în scădere față de nivelul de 36%, înregistrat în 2014. Prin contrast, prezența președintelui Klaus Iohannis a crescut de la 14% în perioada anterioară, la 19% în 2015. Fostul președinte Traian Băsescu, liderul PSD Liviu Dragnea și Elena Udrea (Mișcarea Populară) ocupă următoarele locuri în ierarhia vizibilității în presă”, se precizează în rezultatele studiului.
Studiul a fost prezentat în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), conform căruia politicienii sunt prezentați în mass media în tonuri în nuanțe mai degrabă critice.
„Există mai multe articole negative decât pozitive la adresa politicienilor de rang înalt. Aceasta ne semnalează că, în linii mari, presa își îndeplineste rolul de câine de pază al democrației", a declarat Ioana Avădani”, directorul executiv al CJI.
Cei care apar cel mai puțin în articole critice sunt președintele Klaus Iohannis și liderul social-democraților, Liviu Dragnea, în vreme ce Elena Udrea și Traian Băsescu apar de cele mai multe ori în astfel de articole.
Comentează