Cum va vota PNL la investirea Guvernului Ponta IV

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 15-12-2014

Actualizat: 15-12-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Purtatorul de cuvânt al liberalilor, Alina Gorghiu, a dezvăluit ce vot va acorda PNL astăzi la investirea Guvernului Ponta IV. Potrivit acesteia, liberalii vor vota în Parlament împotriva unui 'Guvern fiasco' aşa cum este noul Cabinet Ponta.

'PNL în mod cert va vota împotriva unui asemenea Guvern, este o formula de Guvern fiasco si credem ca aceasta guvernare Ponta, ca si pâna acum, mai ales în viitor, va fi decontata în fiecare zi de toti românii pentru ca va fi o guvernare care ne va costa din pricina incompetentei si a proastei gestiuni a ministrilor din acest Cabinet. Din punctul de vedere al PNL este un Guvern PSD pe ultima suta de metri. Este un Guvern încropit ca sa treaca iarna. Vom vedea care este constiinta parlamentarilor care sustin acest Guvern, daca vor întelege ca nu trebuie sa-si bata joc de interesul public si vor vota împotriva acestei Guvern sau nu. În mod cert, parlamentarii PNL se vor opune învestirii celui mai prost Guvern PSD pe care l-a avut România', a declarat Gorghiu pentru Agerpres.
Ea a apreciat ca este vorba de o schimbare pur cosmetica a Executivului.
'Vorbim de o schimbare pur cosmetica a Guvernului, nu de substanta, pentru ca eu constat ca au eliminat asa-zisii tehnocrati de se mira lumea abia acum ca erau prin Guvern si i-au schimbat cu ministri din anumite partide politice, cum este PLR, asa-zis partid politic, prin care sa-si asigure o majoritate parlamentara în continuare. Este un Guvern care, din punctul meu de vedere, nu poate beneficia de prezumptia de Guvern care îsi va exercita mandatul în interesul cetateanului si îmi arata mie, ca membru al PNL, faptul ca din acest vot din 16 noiembrie, care a sanctionat inclusiv guvernarea facuta sub coordonarea lui Victor Ponta, Ponta si prieteni sai nu au înteles absolut nimic. Mai mult decât atât, au refuzat sa accepte semnificatia acestui vot, care ne spune un lucru simplu: ca PSD si Victor Ponta ar fi trebuit sa renunte la modul consacrat de PSD de a face politica si ar fi trebuit sa gaseasca o formula de îmbunatatire a vietii politice si a exercitiului guvernamental', a adaugat Alina Gorghiu.
Plenul reunit al Parlamentului pentru votul privind noul Guvern va avea loc luni, începând cu ora 18,00.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri