Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum vor circula românii pe aeroport, după aderarea la spațiul Schengen

Schengen visa
schengen aeroport

Aeroporturile sunt pregătite pentru aderarea României la Schengen aerian de la 1 martie, iar după aderare traficul pe aeroporturi va fi aproximativ 30% non-Schengen și 70% Schengen, a declarat David Cicea, președintele Asociației Aeroporturilor din România, informează Mediafax.

Asociația Aeroporturilor din România a organizat, joi și vineri, la Poiana Brașov, ședința directorilor generali ai aeroporturilor membre AAR. La eveniment au participat și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, dar și reprezentanți ai Poliției de Frontieră, ai Autorității Aeronautice Civile Române, ai ROMATSA și ai companiilor aeriene, precum și alți specialiști din domeniul aviației.

Se fac investiții masive

S-a discutat despre proiectele finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) care sunt în curs de implementare la aeroporturi, despre aspecte legate de siguranța și securitatea în aeroporturi și despre prognozele referitoare la traficul de pasageri și posibilitatea dezvoltării rețelelor de rute. Un subiect care a fost dezbătut de participanți a fost cel referitor la aderarea României la spațiul Schengen la nivelul frontierelor aeriene, începând cu 31 martie și adaptările necesare din punct de vedere al infrastructurii fizice, la nivelul aeroporturilor.

„Aeroporturile sunt pregătite pentru aderarea României la Schengen. Este o măsură care va fluidiza traficul în mod considerabil și va veni cu beneficii pentru pasageri. Pentru zborurile în interiorul zonei Schengen aceștia nu vor mai trece prin controalele Poliției de Frontieră, nici la plecare și nici la destinație, ceea ce va însemna un timp mai scurt petrecut în aeroport. În perioada următoare vom colabora cu Poliția de Frontieră, cu Direcțiile Regionale Vamale din cadrul Autorității Vamale Române și cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru recertificarea fluxurilor în aeroporturi și pentru actualizarea procedurilor. Pe parcursul anului 2023 aeroporturile din România au înregistrat un total de 24.593.281 de pasageri, din care aproape 8% au călătorit pe rute interne și restul de 92% pe rute externe. După aderarea României la Schengen traficul înregistrat de aeroporturi va fi aproximativ 30% non-Schengen și 70% Schengen”, a declarat David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.