Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Curaj nu vrea să plece din Academia lui Oprea, dar renunță la indemnizație

curaj

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a anunțat că a cerut să nu mai fie plătit de către Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN), dar nu renunță la calitatea de membru al acestui for.

„Este important că, după acest moment, după ce am fost numit ministru, corespunzător perioadei în care am fost ministru, am donat (banii primiți de la Academie — n.r.). Și am solicitat și întreruperea efectivă, ca să nu apară discuții. (...) Am solicitat să nu mai fiu plătit”, a declarat Curaj, citat de Agerpres.

El a mai afirmat că, înainte de a fi numit în funcția de ministru, a cerut organelor abilitate să precizeze dacă se află sau nu în conflict de interese, iar răspunsul a fost negativ:

„Am primit lucrul acesta (poziția de membru al Academiei de Științe ale Securității Naționale — n.r.) cât nu am fost ordonator de credite. Dar asta ar însemna că ministrul este în conflict de interese și cu universitatea în care predă, pentru că am dreptul să predau, chiar dacă m-am suspendat. Este în conflict de interese cu orice... Cred că nu se pune problema. Cred că este o exagerare. Eu am cerut organelor abilitate să îmi spună dacă sunt în conflict de interese, înainte (să fiu numit ministru — n.r.) și nu sunt în conflict de interese”.

Mai mult, Curaj s-a declarat „foarte onorat” de faptul că face parte din ASSN și a afirmat că nu Ministerul Educației trebuie să anunțe componența acestui for.

„Academia își va anunța (componența — n.r.). Cred că am discutat lucrurile acestea și nu trebuie să insistăm. Academia are o conducere. Conducerea, sigur, va lua deciziile potrivite și va anunța. (...) E o instituție separată, e o instituție înființată de statul român”, a explicat Adrian Curaj.

În 20 ianuarie jurnaliștii de la Euractiv au dezvăluit că ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, este membru al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN), o „instituție de interes național” înființată în 2012 la inițiativa fostului vicepremier Gabriel Oprea și aflată în coordonarea MAI, MApN și SRI. O zi mai târziu, demnitarul a recunoscut calitatea de membru al acestui for, însă a precizat că din momentul în care a fost numit ministru și-a donat indemnizația lunară primită de la ASSN.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.