Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Curs BNR: Leul atinge un nivel record fata de euro. Cel mai mic din ultimele 8 luni

curs, bani, lei, euro
Rata anunţată vineri este cu 0,45 bani (0,1%) sub nivelul de joi, când cursul a scăzut uşor la 4,4340 lei/euro, întorcându-se la minimul ultimelor şase luni atins vinerea trecută. O rată mai mică decât cea de vineri a fost cel mai recent publicată de BNR pe 2 septembrie 2013, când euro a fost cotat la 4,4221 lei. Totodată, leul s-a întărit uşor vineri şi în raport cu francul elveţian, cursul de referinţă coborând cu 0,41 bani (0,11%), de la 3,6383 lei/franc la 3,6342 lei/franc. Cotaţia a coborât, astfel, la cel mai redus nivel din 2 decembrie, dată când francul a fost la 3,6007 lei. Pe de altă parte, leul s-a depreciat faţă de dolarul american cu 0,82%, cursul de referinţă leu/dolar urcând cu 2,6 bani, la 3,2059 unităţi. În ziua anterioară, rata de referinţă a scăzut la 3,1799 lei/dolar şi a atins un nou minim al ultimilor aproape doi ani şi jumătate. O rată sub cea de joi a fost anunţată de BNR cel mai recent în 14 noiembrie 2011, când dolarul a fost cotat la 3,1707 lei. Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian. Încă de la începutul săptămânii trecute, cursul de schimb leu/euro a scăzut treptat pe piaţa interbancară, de la 4,45 unităţi, iar în primele două ore ale şedinţei de joi a atins cel mai redus nivel din ultimele opt luni, euro fiind tranzacţionat la 4,4200 lei. După ce a atins acest minim, rata de schimb s-a întors rapid pe creştere şi s-a apropiat de 4,435 lei/euro, în urma unei declaraţii a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care a afirmat joi că nu crede că aprecierea leului este fundamentată economic. "Faptul că nivelurile curente ale leului nu par a fi agreate de BNR, în opinia noastră adaugă motive suplimentare pentru a crede că în aceste condiţii va interveni pentru a-şi completa rezervele valutare. În vreme ce astfel de acţiuni sunt în măsură să conducă la o evoluţie oscilantă a leului după un tipar similar tranzacţionării din ultimul trimestru al anului trecut, credem că dincolo de perioada imediat următoare leul va continua să se întărească", afirmă analiştii ING Bank, într-o notă transmisă vineri dimineaţă. În urmă cu câteva zile, Isărescu a declarat că aprecierea leului este legată de intrări de capital pe o cerere mai mare de titluri româneşti, ca urmare a includerii României într-un indice JP Morgan, dar şi de capitaluri "care rătăcesc temporar" prin piaţa locală după ce s-au retras din Rusia sau Ucraina. La debutul şedinţei interbancare de vineri, euro a fost tranzacţionat la 4,4325 lei, cu 0,3 - 0,6 bani (0,07% - 0,14%) sub cotaţii de joi din jurul orei 16:30, de 4,4355 - 4,4385 lei/euro. Ulterior, rata de schimb a scăzut uşor, însă volumele de tranzacţionare au fost foarte reduse, în prima parte a şedinţei fiind realizate în total doar 24 de transferuri, potrivit dealerilor. Cel mai redus nivel tranzacţionat în prima parte a şedinţei a fost de 4,4280 lei/euro. Cu puţin înaintea orei 13:00, când BNR anunţă cursul de referinţă, pe piaţa interbancară euro era cotat la 4,4285 - 4,4310 lei, cu 0,7 - 0,75 bani (0,16% - 0,17%) sub închiderea de joi. În acelaşi timp, zlotul era în stagnare în raport cu euro, iar forintul se deprecia cu 0,2%. Ratele medii ale dobânzilor practicate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au continuat să scadă uşor şi au ajuns la 2,12% - 2,62% pe an, de la nivelurile de joi, de 2,24% - 2,74% pe an. Dobânzile continuă să fie sub de rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an, dar mult peste rata dobânzii la facilitatea de depozit practicată de banca centrală, de 0,5% pe an. Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au ajuns la 2,24% - 2,74% pe an, de la 2,4% - 2,9% pe an în ziua anterioară. Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a scăzut de la 3,09% pe an la 3,04% pe an. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.