Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cursă întinsă de armata rusă forțelor ucrainene la Mariupol: Coridorul pentru ieşirea în siguranţă nu a fost marcat cu steaguri roşii

mariupol distrus

Combinatul siderurgic Azovstal din oraşul portuar Mariupol (sud-estul Ucrainei) este ţinta constantă a bombardamentelor organizate de forţele ruse, a declarat Petro Andrişcenko, un consilier al primarului. El a acuzat Rusia că încearcă să le întindă o cursă celor care apără oraşul, deoarece coridorul pentru ieşirea în siguranţă ar fi trebuit să fie marcat cu steaguri roşii, dar nu a fost însemnat, notează CNN, potrivit news.ro.

Forţele ucrainene continuă să reziste atacurilor ruseşti care vizează oraşul, după ce au respins termenul limită dat de Rusia în vederea capitulării.

”Luptele din districtul Livoberezhnyi au fost în desfăşurare toată ziua. Ocupanţii continuă să tragă şi să bombardeze Azovstal cu toate armele”, a spus Andrişcenko într-o postare pe canalul de Telegram.

”Deoarece şi-au dat seama că apărătorii nu vor renunţa, planurile ocupanţilor sunt clare”, a mai subliniat Andrişcenko.

”Conform mesajului lor, coridorul pentru ieşirea în siguranţă ar fi trebuit să fie marcat cu steaguri roşii, dar nu a fost însemnat. Acest lucru confirmă încă o dată că se pregătesc să le întindă o cursă apărătorilor noştri”, a mai precizat el.

Andrişcenko a afirmat anterior că Mariupolul va fi închis, oamenii nemaiputând intra sau ieşi, începând de luni, iar forţele ruse vor elibera permise pentru circulaţie.

Oficialul ucrainean a mai spus că bărbaţii ucraineni vor fi supuşi unui ”filtru”– relocaţi pentru a fi controlaţi de forţele ruse.

Consilierul local nu se află în Mariupol, dar acţionează în scopul adunării informaţiilor culese de la oamenii din oraş, care este în stare de asediu de o săptămână.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.