Cursul apei, ținut sub control la Praid: Nouă motopompe protejează șantierul de la pârâul Corund

Autor: Liana Ganea

Publicat: 10-07-2025 19:46

Actualizat: 10-07-2025 22:46

Article thumbnail

Sursă foto: nquam Photos / Alex Nicodim

Un număr de nouă motopompe sunt în funcţiune în zona Praid, pe pârâurile Corund şi Ocna, fiind utilizate pentru tranzitarea controlată a debitului de apă din amonte în avalul şantierului, pentru ca apa să nu interfereze cu zona afectată, potrivit informaţiilor transmise, joi, de autorităţile din judeţul Harghita.

Cele mai multe motopompe sunt amplasate pe pârâul Corund, iar restul pe pârâul Ocna, acestea provenind atât din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cât şi de la Administraţia Naţională "Apele Române", se precizează într-o informare a Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita, potrivit Agerpres.

Judeţul s-a aflat sub incidenţa unui cod portocaliu meteo şi a unor coduri hidrologice, iar autorităţile au decis sistarea temporară a lucrărilor de deviere a pârâului Corund, între 9 şi 11 iulie, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Sursa citată a precizat că a fost asigurată protejarea lucrărilor efectuate până în prezent, conservarea materialelor şi echipamentelor şi delimitarea şi securizarea zonei de intervenţie.

În informare se mai menţionează că lucrările vor fi reluate imediat ce condiţiile meteorologice vor permite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri