Marţi, 7 octombrie 2014, Plenul Curţii Constituţionale s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.159 alin.(3) din Codul penal, care au următorul cuprins: "Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei". Excepția a fost invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpațiilor trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit.
Prin urmare, în toate cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal (1 februarie 2012), chiar dacă momentul citirii actului de sesizare fusese depășit, poate interveni împăcarea, ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale.
Decizia este definitivă şi general obligatorie.
Comentează