Curtea Constituţională italiană a respins marţi o cerere de referendum privind dezincriminarea sinuciderii asistate, considerând că persoanele cele mai vulnerabile nu sunt suficient protejate, transmite AFP preluat de agerpres.
Susţinătorii dreptului de a muri din Italia au încercat să organizeze un referendum pe acest subiect controversat într-o ţară predominant catolică, unde opoziţia faţă de o astfel de schimbare este puternică. Ei au reuşit să strângă 750.000 de semnături în august anul trecut, cu mult peste minimum necesar.
Anunţând decizia, instanţa a explicat într-un comunicat că referendumul propus nu va garanta "protecţia minimă a vieţii umane în general şi în special a celor slabi şi vulnerabili", încălcând astfel Constituţia.
Legislaţia a italiană actuală prevede că oricine ajută pe cineva să se sinucidă riscă o pedeapsă cu închisoarea de la cinci la 12 ani.
În 2019, Curtea Constituţională a cerut parlamentului să clarifice legea privind sinuciderea asistată, estimând că eutanasia este permisă pentru pacienţii cu boli terminale care suferă de dureri fizice sau psihologice "insuportabile" şi sunt ţinuţi în viaţă de maşini. Aceşti pacienţi trebuie totuşi să poată lua "decizii libere şi informate", potrivit instanţei.
Cei care nu se încadrează în această categorie nu are niciun recurs legal pentru sinucidere asistată în Italia.
În pofida mai multor poveşti foarte mediatizate din ultimii ani, opoziţia faţă de sinuciderea asistată este puternică în Italia, unde Biserica Catolică este foarte influentă.
După anunţul Curţii Constituţionale, liderii Partidului Democrat şi ai Mişcării 5 Stele, membri ai coaliţiei guvernamentale a premierului Mario Draghi, au cerut parlamentului să reglementeze problema printr-o lege adecvată.
Curtea Constituţională a Italiei respinge o cerere de referendum privind eutanasierea
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

24
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
24

1.147
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
1.147

13
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
13

6.738
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.738

133
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
133

5.242
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.242

97
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
97

3.380
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.380

63
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
63

117
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
117

9.938
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
9.938

77
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
77

116
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
116
















Comentează