DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Curtea Constituţională, sesizată în Cazul Grivco

grivco
Mai exact, Curtea de Apel Bucureşti a decis miercuri să sesizeze Curtea Constituţională cu excepţia privind neconstituţionalitatea articolului 250 alinetul (6) al Codului de procedură penală, "împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie la acest judecător ori la această instanţă, în termen de trei zile de la data punerii în executare a măsurii". Această excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată de către cele două societăţi în cadrul procesului în care Grivco şi CCAI conetstă sechestrul pus în cadrul sentinţei dată în dosarul privind fraudarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Pe de altă parte, prin aceeaşi sentinţă, CAB a respins, în mod defintiv, cererile de suspendare a judecării cauzei şi a respins ca inadmisibile contestaţiile formulate de Grivco şi CCAI. La sfârşitul lunii august, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anunţa că a început procedurile de confiscare a terenurilor şi clădirilor Grivco şi Antena, raportând periodic către DNA stadiul procesului de trecere în proprietatea statului a imobilelor indicate în decizia Curţii de Apel Bucureşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.