Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Curtea de Apel din Amsterdam a majorat pedepsele pentru autorii unui spectaculos furt de diamante

pixabay
diamante

Curtea de Apel din Amsterdam a majorat sentinţele pronunţate în primă instanţă împotriva autorilor unui spectaculos furt de diamante, estimate la 66 de milioane de euro, comis pe aeroportul Amsterdam-Schiphol în urmă cu aproape 17 ani, relatează AFP.

Trei bărbaţi, între care şi un fost angajat al companiei aeriene KLM, au fost condamnaţi în apel la pedepse de 9 ani şi 6 luni de închisoare, după ce au fost condamnaţi în 2019 la pedepse de şapte, şase, respectiv cinci ani de închisoare.

Deghizaţi în angajaţi ai KLM, indivizi înarmaţi au furat diamante şi bijuterii în timpul unui jaf armat comis asupra unui vehicul blindat, unul dintre cele mai mari furturi de bijuterii din lume.

Bărbaţii au furat diamantele dintr-o zonă închisă şi securizată a aeroportului în momentul în acestea urmau să fie îmbarcate într-un avion către Anvers, nordul Belgiei.

Şapte suspecţi au fost arestaţi în Ţările de Jos şi Spania în ianuarie 2017, după câţiva ani de anchetă.

Un al patrulea suspect, un bărbat de 57 de ani, a fost condamnat la trei ani şi şapte luni de închisoare. În 2019, el fusese condamnat la 42 de luni de închisoare, potrivit Agerpres.ro.

Instanţa a menţinut achitarea altor doi suspecţi. Cel de-al şaptelea suspect, presupusul creier al operaţiunii, este mort.

Pedepsele pronunţate sunt mai severe decât cele cerute de procuratură (respectiv 8,5 şi 7 ani, 55 de luni şi 40 de luni de închisoare).

"Este vorba despre un furt şi o tentativă de furt foarte grave şi ieşite din comun", a spus instanţa într-un comunicat. "Furtul a avut un impact major asupra societăţii şi a victimelor", a precizat curtea.

O mare parte din diamantele furate au fost găsite imediat după jaf, însă o parte din pradă nu a fost încă recuperată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.