DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cutia neagră a avionului Boeing prăbuşit în Etiopia a fost găsită și recuperată. Anchetatorii vor afla cauza tragediei în care au murit 157 de persoane

www.independent.co.uk
avion prăbușit MH17

Autorităţile au recuperat luni dimineaţă cutia neagră a aeronavei Boeing 737 MAX 8, a companiei aeriene Ethiopian Airlines, prăbuşită duminică în apropierea oraşului Bishoftu din Etiopia, relatează Reuters, potrivit Mediafax.

Citește și: Rusia intră cu avioanele în Europa, într-un exercițiu militar: trei țări sunt vizate

Toate cele 157 de persoane aflate la bordul aeronavei Ethiopian Airlines, care se îndrepta spre Nairobi, au murit.

Avionul, aflat pe rută spre capitala Kenyei, a pierdut contactul la ora 8.44 dimineaţa, la doar şase minute după ce a decolat din Addis Ababa.

Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că există 32 de naţionalităţi diferite în rândul victimelor.

Ethiopian Airlines s-a alăturat mai multor companii aeriene din China şi Insulele Cayman în suspendarea avionelor de tip Boeing 737 Max 8, după accidentul aviatic în care au murit 157 de persoane, transmite The Guardian.

Dezastrul aviatic petrecut duminică este al doilea incident din ultimile patru luni în care este implicată o astfel de aeronavă. În octombrie 2018, un avion al companiei Lion Air s-a prăbuşit în mare, în apropierea capitalei indoneziene Jakarta. La bord se aflau 189 de persoane şi nu a existat niciun supravieţuitor.

„În urma accidentul tragic, compania Ethiopian Airlines va suspenda activitatea tuturor avionelor Boeing 737 Max 8, până la noi ordine”, transmite un comunicat de presă al organizaţiei, publicat luni pe Twitter.

„Încă nu ştim cauza accidentului, dar am decis să luăm toate măsurile de siguranţă posibile”, adaugă Ethiopian Airlines în comunicat, aceasta fiind a doua cea mai mare companie aeriană din Africa.

Pasul făcut de companie vine după decizia autorităţilor chineze de a suspenda activitatea acestor tipuri de aeronave. Cauza accidentului rămâne necunoscută deocamdată, dar compania Cayman Airlines a suspendat şi ea operaţiunile tuturor avionelor Boeing 737 Max 8, în timp ce investigaţiile continuă.

Duminică, zborul Ethiopian Airlines ET 302 care se afla în rută spre Nairobi de la Addis Ababa s-a prăbuşit la şase minute după decolare. Aeronava s-a prăbuşit într-un câmp din apropierea satului Tulu Fara, la 60 de kilometri de capitala Etiopiei.

Statele Unite vor trimite o echipă pentru investigaţia prăbuşirii aeronavei Ethiopian Airline

Administraţia Federală a Aviaţiei din Statele Unite va trimite un echipaj în Etiopia pentru a asista investigaţia privind prăbuşirea aeronavei companiei Ethiopian Airlines, au transmis reprezentanţii Administraţiei, citaţi de Reuters.

„Suntem în contact cu Departamentul de Stat şi plănuim să asistăm investigaţia autorităţilor civile aviatice din Etiopia”, se menţionează într-un comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.