DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CUTREMUR în SRI! Comisia de Control a activității SRI ar putea cere DEMITEREA generalului Dumitru Dumbravă

Dumitru Dumbravă

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a afirmat că generalul SRI, Dumitru Dumbravă, trebuie demis, pentru continuarea activității Comisiei. Decizia vine după audierea, de săptămâna trecută, a controversatului general Dumbravă.

”Mâine vom avea şedinţă de comisie la ora 11,00. M-am consultat cu vicepreşedintele comisiei. Nu aveam iniţial de gând să aibă loc la ora 11,00, dar se modifică programul plenului, în sensul în care mâine nu avem plen şi avem comisii. O să discutăm şi o să analizăm aspectele spuse de domnul Dumbravă în cadrul comisiei şi lucrurile spuse în plus, apărute de la acea audiere. Eu am avut inclusiv o discuţie cu o parte dintre cei care au prezentat în spaţiul public diferite lucruri. Spun că le confirmă şi le vor confirma ca mărturie în faţa comisiei. Probabil că o să îi cerem demisia domnului Dumbravă, pentru că nu putem să continuăm această analiză cu domnul Dumbravă în poziţia de secretar de general al Serviciului Român de Informaţii.

Citește și: Semnal de alarmă! Apa îmbuteliată, la preț de MARMURĂ! Ce pregătesc mai-marii statului

Eu spun că din lucrurile pe care le-am mai discutat, în toată această perioadă, care au apărut inclusiv în spaţiul public, inclusiv afirmaţiile domnului Dumbravă, rămâne ca toate aceste analize să le facem, dar nu cred că le putem face cu domnul Dumbravă pe poziţia de secretar general.”, a declarat Claudiu Manda.

Manda a spus că membrii Comisiei îi cer directorului SRI, Eduard Hellvig, demiterea lui Dumbravă.

Conform analiștilor, există posibilitatea ca Hellvig să fie el demis, dacă nu-l va îndepărata din funcție pe Dumbravă, șeful SRI fiind votat de Parlament.

Senatorul PSD, Claudiu Manda, a precizat că o nouă şedinţă a Comisiei de control al SRI va avea loc marţi, fiind posibil ca acest for să ceară demisia generalului Dumbravă din funcţia de secretar general al SRI. ”Probabil o să cerem demisia domnului Dumbravă”, a spus Manda.

Citește și: Reacție vehementă a Olguței Vasilescu! „NU sunt de acord”

El a afirmat că este necesară continuarea analizelor de către comisie a informaţiilor despre implicarea unor persoane din SRI în domenii care nu ţin de activitatea Serviciului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.