Un cutremur cu magnitudinea 6 a lovit provincia Kunar, din nord-estul Afganistanului, în noaptea de duminică spre luni, provocând pagube majore și un număr ridicat de victime, au anunțat autoritățile.
Ministerul Sănătății a raportat că numai într-un singur sat au fost înregistrate 30 de decese, dar bilanțul exact al victimelor nu este încă stabilit, întrucât zona afectată este greu accesibilă, cu sate împrăștiate și infrastructură limitată.
„Numărul victimelor este ridicat, dar echipele noastre se află încă pe teren, în condiții dificile”, a declarat Sharafat Zaman, purtător de cuvânt al ministerului, citat de Reuters și preluat de Mediafax.
Sute de răniți au fost transportați la spitale, a precizat șeful informațiilor provinciale, Najibullah Hanif, menționând că numărul va crește pe măsură ce vor sosi rapoarte din districtele izolate.
Seismele sunt frecvente în Afganistan, situat în zona muntoasă Hindu Kush, la contactul plăcilor tectonice indiană și eurasiatică. Anul trecut, peste 1.000 de persoane și-au pierdut viața în vestul țării, în urma unei serii de cutremure, ceea ce evidențiază vulnerabilitatea uneia dintre cele mai sărace națiuni din lume în fața dezastrelor naturale.
"În districtele Nurgal, Sawkay, Watapur, Dara Pech şi Chapi Dara, aproximativ 600 de oameni au murit, circa 2.000 au fost răniţi, iar sute de case au fost distruse", a declarat pentru EFE Ihsanullah Ihsan, directorul departamentului de Informaţii şi Cultură din Kunar, una dintre provinciile afectate.
Institutul de Studii Geologice al Statelor Unite (USGS) a plasat epicentrul cutremurului principal, cel cu magnitudinea de 6, la 27 de kilometri est de provincia Nangarhar şi la o adâncime de 8 kilometri, ceea ce amplifică de obicei puterea distrugerii.
Cutremurul iniţial, înregistrat duminică la ora 23:47, ora locală (19:17 GMT), a fost urmat de cel puţin două replici cu magnitudinea de 5,2. Echipele de salvare lucrează încă de luni dimineaţă devreme pentru a localiza supravieţuitorii printre dărâmături, deşi operaţiunile sunt îngreunate de alunecările de teren care au blocat drumuri cheie în Kunar şi Nuristan. Autorităţile se tem că numărul victimelor va creşte pe măsură ce se ajunge în zone mai izolate.
Cutremurele au fost resimţite puternic în provinciile estice Kunar, Nangarhar, Nuristan şi Laghman, iar undele seismice s-au simţit şi în capitala Kabul.
Talibanii au recunoscut magnitudinea dezastrului. "Din păcate, cutremurul din această seară (duminică seară - n.r.) a provocat decese şi pagube materiale în unele dintre provinciile noastre estice", a scris purtătorul de cuvânt Zabihullah Mujahid pe reţelele de socializare.
"Autorităţile locale şi locuitorii sunt implicaţi în prezent în eforturile de salvare. Echipele de sprijin din centru şi din provinciile învecinate sunt, de asemenea, pe drum, iar toate resursele disponibile vor fi folosite pentru a salva vieţi", a adăugat el.
În Nuristan, autorităţile au confirmat că locuitorii au resimţit puternic cutremurul, dar au dat asigurări că nu au fost raportate victime sau pagube materiale.
"Trepidaţii puternice au fost resimţite şi în provincie, dar până acum nu s-au primit informaţii despre pierderi umane sau materiale", a declarat pentru EFE directorul de Informaţii şi Cultură al Nuristanului.
Numărul morţilor şi al răniţilor ar putea creşte în următoarele ore, pe măsură ce eforturile de salvare progresează.
Provincia Kunar, cea mai afectată până acum, este situată la graniţa cu Pakistanul, în lanţul muntos Hindu Kush. Drumurile proaste şi accesul practic inexistent la comunicaţii în zonele rurale îngreunează evaluarea pagubelor şi coordonarea ajutorului.
Comentează