DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cutremure cu magnitudinea de peste 6 grade pe scara Richter: Cronologie 2021

facebook.com
cutremur seism

Un puternic seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs în dimineaţa zilei de 2 octombrie 2021 în proximitatea Insulelor Vanuatu din sudul Oceanului Pacific, au anunţat reprezentanţii Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citaţi de Reuters. Seismul, a cărui magnitudine a fost actualizată în creştere după ce intensitatea lui fusese estimată iniţial la 6,7, s-a produs la o adâncime de 531 de kilometri, conform specialiştilor de la EMSC.

***

Alte cutremure cu magnitudinea de peste 6 grade pe scara Richter care au avut loc în anul 2021:

2021

22 septembrie - Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs în apropierea coastei statului Nicaragua, la o adâncime de 40 de kilometri.

8 septembrie - Un cutremur cu magnitudinea 7 pe scara Richter s-a produs la orele 01.47 GMT în sud-estul Mexicului, la o adâncime de 12,6 kilometri.

18 august - Un cutremur cu magnitudinea 6,8 grade pe scara Richter s-a produs în largul arhipelagului Vanuatu, din sudul Pacificului, iar alerta de tsunami pentru zonele învecinate a fost activată. Epicentrul cutremurului a fost stabilit la 91 kilometri adâncime sub solul marin.

14 august - Un seism cu magnitudinea 7 s-a produs în peninsula Alaska, la o adâncime de 10 kilometri, conform Centrului Seismologic Euro-mediteranean (EMSC).

14 august - Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs în vestul Haiti, fiind resimţit şi în alte ţări din Caraibe şi urmat de o alertă de tsunami în regiune. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri. Peste 1.400 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma seismului, potrivit Agerpres.ro.

28 iulie - Un puternic seism cu magnitudinea 8,2 s-a produs la mică adâncime în Peninsula Alaska, urmat de o alertă de tsunami în regiune. Cutremurul s-a produs la o distanţă de circa 91 de kilometri sud-est de oraşul Perryville, Alaska, şi la aproximativ 800 de kilometri de Anchorage, cel mai mare oraş din Alaska. A fost urmat de şapte replici, două dintre acestea cu magnitudine de peste 6, potrivit USGS.

26 iulie - Un seism cu magnitudinea de 6,3 s-a produs în apropierea insulei indoneziene Sulawesi.

24 iulie - Un cutremur puternic s-a produs în Filipine, nefiind semnalate pagube semnificative. Cutremurul cu magnitudinea de 6,7 s-a produs în insula Luzon, la o adâncime de 112 km. O replică cu magnitudinea de 5,8 a urmat câteva minute mai târziu, de asemenea, la o mare adâncime.

22 iulie - Un cutremur cu magnitudinea 6,7 a fost înregistrat la sud-vest de Panama, în Oceanul Pacific, fără victime sau pagube materiale. Seismul, la o adâncime de 10 kilometri în Oceanul Pacific, în largul recifului Punta Burica, în provincia Chiriqui.

20 martie - Un seism cu magnitudine 7,2 revizuită ulterior la 6,9 s-a produs la o adâncime de circa 60 de kilometri în Oceanul Pacific, în largul prefecturii Miyagi, Japonia. O alertă de tsunami, emisă după seism a fost ridicată după circa o oră.

19 martie - Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a fost resimţit la Nagqu, în Regiunea Autonomă Tibet din sud-vestul Chinei.

18 martie - Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 6 s-a produs în largul Algeriei, provocând panică printre locuitori, fără a se solda cu victime.

4 martie - Un seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs în Insulele Kermadec, care aparţin de Noua Zeelandă. În aceeaşi zi, un alt seism puternic, care a avut magnitudinea 7,2, s-a produs în largul estului Insulei de Nord a Noii Zeelande, ducând la declanşarea unei alerte de tsunami care a fost ulterior retrasă.

18 februarie - Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs în sud-vestul arhipelagului Vanuatu din Pacificul de Sud, fără ca autorităţile să raporteze victime sau pagube materiale.

16 februarie - Un cutremur puternic cu magnitudinea 6,2 a lovit Port Vila, capitala arhipelagului Vanuatu din Oceanul Pacific. Cutremurul a fost urmat de două replici cu magnitudinea 5,5 şi 5,7, fără să se înregistreze victime sau pagube materiale.

13 februarie - Un seism cu magnitudinea de 7,1 s-a produs, la 13 februarie 2021, în largul coastelor prefecturii Fukushima, în estul Japoniei, la o adâncime de 60 de kilometri şi nu a fost emis un avertisment de tsunami. Cutremurul a fost resimţit în capitala Tokyo.

3 februarie - Un cutremur cu magnitudinea 6,6 s-a produs la sud-est de Insula Paştelui, la o adâncime de 10 kilometri, epicentrul fiind localizat la aproximativ 1.483 de kilometri sud-est de localitatea Hanga Roa de pe această insulă din sud-estul Oceanului Pacific, teritoriu special al Republicii Chile.

15 ianuarie - Cel puţin 84 de persoane (conform bilanţului din 18 ianuarie 2021) şi-au pierdut viaţa în urma unui seism cu magnitudinea de 6,2, în insula indoneziană Sulawesi. Epicentrul seismului a fost localizat la 36 km sud de Mamuju, la o adâncime relativ mică, de 18 km.

6 ianuarie - Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs în zona Insulelor Kermadec, un arhipelag aparţinând Noii Zeelande, fără ca autorităţile să raporteze pagube materiale sau să emită o alertă de tsunami. Epicentrului seismului s-a produs la 26 km adâncime sub Oceanul Pacific şi la 879 km sud-vest de Ohonua, cea mai apropiată localitate şi oraşul principal de pe insula Eua din ţara polineziană Tonga.

3 ianuarie - Un seism cu magnitudinea 6 s-a produs în Insulele Aleutine, care aparţin statului american Alaska. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 km.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.