DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cuvântul Patriarhului Daniel la conferința clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor

Daniel, biserică, BOR

Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat în deschiderea lucrărilor conferinţei pastoral-misionare de toamnă a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, București, Palatul Patriarhiei Române, 11-12 noiembrie 2019, potrivit basilica.ro.

2019 – Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2019 drept Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești. Ne-am propus, așadar, în acest an să evocăm personalitățile marcante ale culturii teologice românești, care, prin ostenelile lor cărturărești, au contribuit la luminarea credincioșilor prin cultură și la trezirea conștiinței românești.

Citește și: EXCLUSIV Cine e omul din umbră al noului ministru de Interne, Marcel Vela

Cu pioasă recunoştinţă şi preţuire, îl comemorăm pe vrednicul de pomenire patriarh Nicodim Munteanu, al doilea Patriarh al Bisericii noastre. Născut în satul Pipirig, județul Neamț, la 6 decembrie 1864, viitorul patriarh Nicodim a absolvit cursurile Seminarului Veniamin din Iași în anul 1890, desăvârșindu-și studiile teologice la Academia duhovnicească din Kiev (1890-1895), prin bunăvoința Sfântului mitropolit Iosif Naniescu (iun. 1875†26 ian. 1902), canonizat la 5 octombrie 2017, binefăcătorul său. A primit tunderea în monahism la Mănăstirea Neamț, primind numele de Nicodim (1894).

În anul 1909, a fost ales și hirotonit arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei, iar trei ani mai târziu, la 18 februarie 1912, a fost ales episcop de Huși, unde a păstorit până la 31 decembrie 1923, când s-a retras din scaun. A revenit în mănăstirea sa de metanie, Neamț, care a cunoscut în timpul stăreției sale o nouă perioadă de strălucire.

În chiliile acestei mănăstiri, starețul Nicodim și-a continuat cu multă râvnă opera de traducător din literatura teologică rusă și, tot aici, a scris pagini inspirate care l-au impus drept un mare cărturar. Academia Română îl primise în rândurile sale, ca membru de onoare, încă din octombrie 1918, iar Facultatea de Teologie din Cernăuți îi conferise titlul de doctor honoris causa în anul 1920.

Citește și: Dan Barna, îndemn pentru susținătorii săi: Vom recomandata să îl voteze pe Klaus Iohannis

Activitatea sa de traducător este cu adevărat impresionantă: a tradus din limba rusă peste o sută de lucrări teologice și de spiritualitate și chiar lucrări ale „clasicilor” ruși Lev Tolstoi și Nikolai Gogol. Alături de Gala Galaction (pseudonimul literar al preotului Grigore Pișculescu, 1879-1961) și de preotul ebraist Vasile Radu (1887-1940), Nicodim a dăruit culturii teologice românești Biblia din 1936, viitorul patriarh traducând 27 de cărți vechi-testamentare. De asemenea, împreună cu profesorul I.D. Ştefănescu, a publicat Biblia ilustrată (Neamţ, 1936; ediţie anastatică: Bucureşti, Ed. Nemira, 2010).

A tradus Psaltirea (trei ediții), Evangheliile (1924) și Noul Testament integral (cinci ediții: 1926, 1931, 1937, 1941, 1949). De asemenea, a iniţiat colecţia Ogorul Domnului (până la vol. 12 inclusiv colecția a purtat numele Semințe evanghelice pentru ogorul Domnului), care va cuprinde 36 de titluri, tipărite între 1932 și 1947, cele mai multe lucrări din domeniul exegezei biblice, dar și în cel al teologiei pastorale, morale și ascetice.

În ianuarie 1935, la venerabila vârstă de 70 de ani, pentru meritele sale culturale, a fost ales Mitropolit al Moldovei, fiind înscăunat la 4 februarie 1935. După patru ani, la 30 iunie 1939, a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat la 5 iulie), păstorind până la trecerea la cele veșnice la 27 februarie 1948. A fost înmormântat în Catedrala Patriarhală, la 4 martie 1948.

Arhipăstoria sa în scaunul patriarhal nu a fost una îndelungată (între anii 1939-1948), iar timpul scurt nu i-a îngăduit să aibă alte mari realizări în afara operei sale culturale, cu adevărat monumentale. Cea mai importantă realizare culturală a fost apariția unei noi ediții sinodale a Sfintei Scripturi chiar în anul în care a doua conflagrație mondială lua sfârșit. Biblia sinodală din 1944 este, în cea mai mare parte, realizarea sa; îi aparține traducerea integrală a Noului Testament și a 24 de cărți vechi-testamentare.

Citește și: EXCLUSIV Cine e omul din umbră al noului ministru de Interne, Marcel Vela

Arhipăstorirea sa a coincis cu un deceniu extrem de frământat, în care s-au succedat cu repeziciune nu mai puțin de trei regimuri dictatoriale – regalist (carlist), militar (antonescian) și comunist – iar România a suferit groaznica experiență a unui nou război mondial. A asistat la tragedia războiului, la crimele care l-au anunțat și la ororile care l-au însoțit, la pierderile teritoriale din august 1940 (Nordul Bucovinei, Basarabia, Nordul Ardealului şi Sudul Dobrogei ‒ Cadrilaterul) și la jertfele de vieți omenești pe care le-a presupus „campania din Est” dincolo de Nistru. A asistat apoi la ocuparea țării de armatele sovietice și la instaurarea regimului comunist în România.

Patriarhul cărturar Nicodim Munteanu a păstorit Biserica în vremuri tulburi şi grele, cu mare responsabilitate, mult curaj şi jertfelnicie.

Totodată, în acest an am cinstit memoria altui vrednic patriarh al Bisericii Ortodoxe Române: Iustin Moisescu. Născut la 5 martie 1910, în Cândeşti, comuna Albeşti, judeţul Argeş, orfan de război, viitorul patriarh a urmat strălucite studii teologice la Seminarul orfanilor de război „Patriarhul Miron” din incinta Mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung (1922-1930) și, prin purtarea de grijă a patriarhului Miron Cristea, la Facultatea de Teologie din Atena (1930-1934), obţinând doctoratul pentru excepționala teză intitulată: Evagrie din Pont. Viața, scrierile și învățătura (în limba greacă, Atena, 1937), premiată de Academia de Științe din Atena.

Revenit în ţară, tânărul teolog Iustin Moisescu şi-a început strălucita cariera didactică în 1937, ca profesor de Limba latină la Seminarul Nifon Mitropolitul din Bucureşti (1937-1938). La cererea guvernului polonez, profesorul Moisescu a fost invitat să predea la catedra de Noul Testament a Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Varșovia în anul academic 1938-1939.

Citește și: Viorica Dăncilă: Pot sa fac lucruri bune pentru oameni

După izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial şi invadarea Poloniei de către armatele germană şi sovietică, Iustin Moisescu a deţinut catedra de Noul Testament a Facultăţii de Teologie Ortodoxă de la Cernăuți-Suceava (1940-1946) și, începând cu 1 decembrie 1946, pe cea de Exegeză a Noului Testament a Facultății din București, unde a predat până în anul 1956.

La 26 februarie 1956, profesorul de teologie Iustin Moisescu a fost ales arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului (hirotonit arhiereu la 15 martie, înscăunat la 18 martie), iar la 10 ianuarie 1957 devenea arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Sucevei (înscăunat la 13 ianuarie), păstorind 20 de ani. El i-a succedat patriarhului Justinian Marina în demnitatea de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind ales la 12 iunie 1977 (înscăunat la 19 iunie), păstorind până la moartea sa, petrecută la 31 iulie 1986.

Patriarhul Iustin Moisescu a fost un cercetător înzestrat, râvnitor și tenace, un om de o vastă cultură şi un dascăl de vocaţie, cu o solidă formare universitară de tip occidental. Trecerea timpului nu a ştirbit valoarea ştiinţifică a operei sale.

Ne rămân de la acest mare teolog român al veacului al XX-lea lucrări de referinţă precum: Sfânta Scriptură şi interpretarea ei în opera Sfântului Ioan Hrisostom (în extras, Cernăuţi, 1942), Originalitatea parabolelor Mântuitorului (în extras, 1945), Activitatea Sfântului Apostol Pavel în Atena (în extras, Iaşi, 1946), Ierarhia bisericească în epoca apostolică (Craiova, 1955).

De asemenea, strălucitul teolog român a realizat, în 1955, o traducere a unei lucrări fundamentale de teologie dogmatică comparată – Simbolica – aparținând profesorului grec Hristu Andrutsos (1869-1935). Opera integrală a Patriarhului cărturar Iustin Moisescu, în șapte volume, a fost reeditată în anii 2002-2003 prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Muscelului.

Citește și: Ludovic Orban a făcut un anunț important despre salariul minim:’Evident va fi o creștere’

A fost, fără îndoială, un intelectual înzestrat cu un remarcabil spirit practic. Ca ierarh, Iustin Moisescu a demonstrat echilibru şi discernământ, clarviziune şi multă chibzuinţă, realism şi înţelepciune practică în raporturile cu un regim ateu, care impusese Bisericii multe restricţii şi exercita mari presiuni asupra ierarhiei. Asemenea înaintaşului său în scaunul patriarhal, vrednicul Patriarh Justinian, Iustin Moisescu a manifestat prudenţă şi diplomaţie în relaţiile cu un regim politic ostil, toate acţiunile sale fiind subordonate obiectivului supravieţuirii Bisericii în vremuri de prigoană. A urmat, aşadar, aceeaşi „strategie de supravieţuire” pe care patriarhul Justinian o aplicase cu multă tenacitate şi dârzenie.

Prin înțelepciune și diplomație, a reuşit să obţină avizul autorităţilor pentru lucrările de consolidare şi restaurare a peste 800 de biserici grav deteriorate de devastatorul cutremur din 4 martie 1977. Din iniţiativa sa au fost restaurate: Catedrala Patriarhală, ansamblul mănăstirii Radu-Vodă din Bucureşti, mănăstirile Negru-Vodă din Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeș, Zamfira, Căldărușani, Țigănești, Cheia, Viforâta, Dealu, Cernica, bisericile Sfântul Spiridon – Nou și Sfântul Gheorghe – Vechi din Bucureşti; de asemenea, au fost zidite biserici în Zimnicea şi Scheiul de Sus, jud. Dâmboviţa.

Într-o vreme când autorităţile, aplicând un nechibzuit plan de „sistematizare urbană”, au demolat biserici şi alte monumente istorice, fiind „osândite” să fie distruse de buldozere 20 de mănăstiri şi biserici bucureștene reprezentative precum: Enei (1977), Albă – Postăvari (1984), Sfântul Nicolae – Jitniţa (1986), Doamna Oltea (1986), Sfânta Vineri – Herasca (1987), Sfântul Spiridon – Vechi (1987) și Mănăstirile Cotroceni (1984), Pantelimon (1986) şi Văcărești (1986-1987)[1], Patriarhul Iustin a reușit să salveze de la distrugere mai multe lăcașuri de cult prin aplicarea metodei de translare a monumentelor istorice, brevetată de inginerul constructor dr. Eugeniu Iordăchescu.

Citește și: Veste proastă pentru soțul Olguței Vasilescu- Decizia luată de instanță

Prin această tehnică s-a reușit reamplasarea mai multor biserici amenințate, care au fost translatate pe distanţe cuprinse între 12 m şi 289 m: biserica Mănăstirii Schitul Maicilor (1982), bisericile Sfântul Ilie – Rahova (1984), Mihai-Vodă (1984-1985), Sfântul Gheorghe – Capra (1985), Olari (1986), Sfântul Ioan – Piață (1986), Sfântul Ștefan – Cuibul cu barză (1988). Prin aceeași soluție tehnică a fost strămutat Palatul Sinodal de la Mănăstirea Antim (1985), actuala Bibliotecă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea, prin insistenţele Patriarhului Iustin Moisescu, au fost salvate de la distrugere sau strămutare bisericile Colţea şi Kretzulescu, care fuseseră închise de autorităţi, şi biserica Sfântul Gheorghe – Nou, necropola Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, pe care acelaşi patriarh o salvase de la ruina provocată de cutremurul din martie 1977.

De asemenea, a reuşit să împiedice închiderea Catedralei Patriarhale şi strămutarea reşedinţei patriarhale şi a Administraţiei patriarhale şi a Arhiepiscopiei Bucureştilor pe amplasamentul fostei mănăstiri Văcăreşti, un act cu o puternică încărcătură simbolică, care ar fi avut semnificaţia acceptării diminuării însemnătăţii Bisericii în viaţa societăţii româneşti. Patriarhii Justinian şi Iustin s-au împotrivit cu multă fermitate acestui proiect, pe care au reuşit să-l zădărnicească.

Patriarhul Iustin Moisescu a acordat o atenție deosebită activității editoriale. În primul rând, a avut inițiativa revizuirii traducerii Sfintei Scripturi, văzând astfel lumina tiparului o nouă ediție a Noului Testament (1979) și, ulterior, Biblia sinodală din 1982. Rezultatul conlucrării profesorilor de teologie Constantin Cornițescu, Ioan Mircea, Nicolae Petrescu, Dumitru Radu și a arhimandritului Bartolomeu Anania, pe atunci director al Institutului Biblic, Biblia sinodală era imprimată într-un tiraj impresionant: 100.000 de exemplare. Au fost tipărite noi ediții ale cărților de cult și s-au elaborat noi manuale pentru învățământul teologic superior și pentru seminariile teologice.

De asemenea, Patriarhul Iustin a inițiat colecția „Părinți și Scriitori Bisericești”, din care au văzut lumina tiparului 37 de volume, cea mai consistentă colecție românească de texte patristice. Comisia Părinți și Scriitori Bisericești a fost reînființată în ianuarie 2008, prin cooptarea unor reputați filologi și distinși teologi, din dorința de a relua publicarea traducerilor patristice după standarde și rigori științifice actualizate.

În timpul scurtei, dar rodnicei sale arhipăstoriri, deși un nou val de represiune s-a abătut asupra Bisericii, au fost publicate lucrări fundamentale, precum colecția Arta creștină în România, în șase volume, iar revistele centrale bisericești și cele mitropolitane au avut o apariție neîntreruptă. Într-o vreme în care regimul politic încerca să impună societății românești ateismul materialist, Patriarhul Iustin Moisescu a dăruit lucrări fundamentale culturii teologice românești, o nouă ediție sinodală a textului scripturistic, cărți de cult diortosite, traduceri patristice valoroase și noi manuale pentru învățământul teologic.

Deși a avut o arhipăstorire de numai nouă ani, Patriarhul Iustin Moisescu rămâne în istoria Bisericii noastre drept un mare cărturar, dascăl de vocație, teolog erudit, ierarh de mare prestigiu şi păstor înţelept şi realist, unul dintre stâlpii Bisericii noastre în anii sumbri ai dictaturii comuniste.

De asemenea, în anul 2019, cinstim memoria traducătorilor de cărți bisericești, mai întâi traducători ai textului sfânt al Scripturii, de la autorii necunoscuţi ai textelor rotacizante (Codicele Voronețean, Psaltirea Șcheiană, Psaltirea Voronețeană, Psaltirea Hurmuzaki), diaconul Coresi (cca 1515-cca 1583) ‒„părintele literaturii române” şi primul „editor al cărţii româneşti pentru fraţii săi de pretutindeni”[2] ‒ și Filip Moldoveanul, primii traducători în limba română ai Evangheliilor (Tetraevanghel, Brașov, 1560-1561, respectiv Tetravanghelul slavo-român, Sibiu, cca 1550), la Simion Ștefan, mitropolitul Ardealului (1643-†iun./iul. 1656), ieromonahul Silvestru, egumen la Mănăstirea Govora, autorii traducerii Noului Testament de la Alba Iulia (1648).

De asemenea, îi pomenim cu recunoştinţă pe: Nicolae Milescu Spătarul (1636-1708), frații Radu și Șerban Greceanu și Mitrofan (cca 1640-1702), fost episcop de Huși și viitor episcop al Buzăului, traducătorii Bibliei lui Șerban Cantacuzino. Îl amintim cu pioşenie şi pe mitropolitul Dosoftei al Moldovei (1671-1673, 1675-1686), autorul Psaltirii în versuri (Uniev, 1673), dar şi al unei traduceri în proză a psalmilor (Psaltire de-nţeles, Iaşi, 1680). Psalmii versificaţi de acest ierarh cărturar ‒ primul poet al culturii române ‒ constituie, fără îndoială, cea mai importantă operă poetică din istoria literaturii române vechi.

De asemenea, pomenim cu evlavie numele Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul (1708-1716), cel care a tipărit, la Bucureşti, o Evanghelie greco-română (1693), o Psaltire românească (1694) și a tradus o carte de rugăciuni cu titlul Acatistul cătră Preasfânta Născătoare de Dmnezău şi cu alte rugăciuni (Snagov, 1698).

În secolul al XIX-lea, Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna al Ardealului (1864-1873) a publicat o nouă ediţie a Sfintei Scripturi ‒ Biblia de la Sibiu (1856-1858) ‒, prima ediţie ilustrată a textului sfânt din cultura română. În secolul al XX-lea, s-au distins în activitatea de traducere a textului biblic preoții Gala Galaction (1879-1961) și Vasile Radu (1887-1940), Constantin Cornițescu (n. 1938), Ioan Mircea (1903-1997), Nicolae Petrescu (1908-2001), Dumitru Radu (1926-2014) și mitropolitul Bartolomeu (Valeriu) Anania (1921-2011), care a realizat diortosirea integrală a textului Sfintei Scripturi (Bucureşti, 2001).

De asemenea, omagiem pe ierarhii cărturari, care, încurajați de domni cultivați, au „îmbisericit” limba română, un proces de lungă durată care a întâmpinat numeroase piedici. Începută în epoca lui Matei Basarab (1632-1654) și Vasile Lupu (1634-1653), prin citirea cuvântului de învățătură (cazania) în limba vorbită și traducerea rânduielilor tipiconale, introducerea limbii române în cult a făcut progrese în epoca lui Șerban Cantacuzino (1678-1688), prin impunerea lecturilor biblice (Evanghelia și Apostolul) în românește, și s-a desăvârșit prin activitatea mitropoliților Antim Ivireanul (27 ian. 1708-†sept. 1716) și Neofit Cretanul (27 ian. 1738-†16 iun. 1753), a episcopilor râmniceni Damaschin Dascălul (1708‑1725), Chesarie (1774-1780) și Filaret (1780-1792), care au pus la dispoziția Bisericii toate cărțile de ritual necesare cultului.

Îi comemorăm în acest an și pe traducătorii scrierilor patristice, postpatristice și ale lucrărilor teologilor moderni, dintre care amintim aici pe marii Mitropoliți Veniamin Costachi al Moldovei (1803‑1808, 1812‑1821, 1823‑1842, †18 dec. 1846), Grigore Dascălul (1823‑†22 iun. 1834), și Iosif Gheorghian (1829-†24 ian. 1909) ai Țării Românești, care au continuat vechea tradiție românească de traducere și tipărire scrierilor Sfinților Părinți, impulsionată de școala de traducători de la Neamț organizată de Sfântul Paisie Velicikovski (1722-†15 nov. 1794).

În secolul al XX-lea o impresionantă activitate de traducere a scrierilor patristice au desfășurat preoții profesori universitari Dumitru Fecioru (18 iul. 1905-†22 febr. 1988), Teodor Bodogae (10 mart. 1911-†22 nov. 1994) și Dumitru Stăniloae (16 nov. 1903-†5 oct. 1993) ‒ al cărui nume va rămâne mereu asociat cu traducerea Filocaliei ‒, precum şi preotul Olimp Căciulă (1905-1979), profesor la Seminarul Nifon din Bucureşti şi inspector general bisericesc în Administraţia Patriarhală. În ce priveşte literatura hagiografică, evocăm numele mitropolitului Dosoftei al Moldovei, căruia îi datorăm traducerea şi prelucrarea izvoarelor hagiografice greceşti şi slavoneşti într-o lucrare monumentală, în 4 volume, intitulată Viaţa şi petrecerea sfinţilor (Iaşi, 1682-1686).

Nu în ultimul rând, îi pomenim cu recunoștință pe dascălii de psaltichie care au contribuit la „românirea” cântărilor, dintre care amintim aici pe: Filothei sin Agăi Jipei, autorul primei culegeri de cântări religioase cu text românesc – Psaltichia rumănească” (1713) ‒, Anton Pann (1796-1854), Macarie Ieromonahul (1770-1836), Dimitrie Suceveanu (1816-1898) și Ion Popescu-Pasărea (1871-1943).

Binecuvântăm deschiderea lucrărilor Conferinţei pastoral-misionare de toamnă a clericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, rugându-ne Preasfintei Treimi să reverse darurile Sale cele bogate asupra tuturor slujitorilor sfintelor altare.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.