Dacia pregătește concedieri masive. Sindicatele intră la negocieri sub presiunea plecărilor

Autor: Alice Draghici

Publicat: 19-11-2025 09:58

Article thumbnail

Sursă foto: facebook

Discuțiile dintre sindicatele de la Automobile Dacia și conducerea companiei pornesc în următoarea perioadă într-un context complicat: planurile construcției bugetare pentru anul viitor includ un program de plecări voluntare care ar putea duce la reducerea personalului cu până la 900 de angajați. Miza este cu atât mai mare cu cât angajații cer noi majorări salariale într-un sector auto în care România rămâne, potrivit analizelor, țara cu cele mai mici venituri din Europa.

În prezent, Automobile Dacia SA are în jur de 11.000 de salariați.

Revendicările salariale ale angajaților

În săptămânile următoare, sindicatele vor încerca să obțină un nou set de creșteri în cadrul negocierii contractului colectiv de muncă. Salariul minim net din uzina din Argeș este în prezent de 4.200 de lei, iar salariul mediu net se situează în jur de 8.000 de lei.

În urmă cu un an, negocierile s-au încheiat cu o majorare de aproximativ 140 de euro (circa 700 de lei) la salariul brut, la care s-au adăugat variații suplimentare și diverse prime, arată Profit.ro.

Creșterile pentru personalul de conducere au fost diferențiate: la nivelul șefilor din Fabricatie și Management s-a acordat o sumă fixă de 600 lei plus 1,3%, în timp ce cei din administrație (Management Tehnic și Economic) au primit 550 lei și 1,9%.

Au fost incluse, totodată, tichete și prime de rezultat. Cu un an înainte, majorările au fost de circa 180 de euro.

Planul de concedieri voluntare, din nou pe masă

Potrivit aceleiași surse, Dacia analizează implementarea unui nou pachet de plecări voluntare la începutul anului viitor, cu o posibilă reducere de până la 900 de posturi.

Ar fi încă un pas în strategia companiei de a controla costurile cu forța de muncă pentru a rămâne competitivă în cadrul Renault Group.

Necesitatea menținerii unui cost eficient al producției este explicată și prin faptul că mașinile Dacia sunt fabricate în două uzine — cea din România și cea din Maroc — iar costurile salariale din Maroc sunt mai mici.

Poziția sindicatelor: transparență și protejarea angajaților

Reprezentanții salariaților susțin că obiectivul lor rămâne apărarea intereselor membrilor într-un context economic imprevizibil.

„Echipa de negociere a sindicatului intră la masa discuțiilor cu obiectivul clar de a proteja și promova interesele membrilor, într-un context economic și industrial în continuă schimbare”.

Aceștia promit o comunicare transparentă pe tot parcursul negocierilor.

În mod obișnuit, prima întâlnire dintre sindicate și patronat include prezentarea propunerilor ambelor părți, care sunt, de regulă, considerabil diferite. Anul trecut, sindicatele cereau o creștere de 1.000 de lei, iar conducerea oferea 500 de lei.

Contextul pieței: salarii mici, productivitate ridicată

România are un cost mediu al forței de muncă de sub 300 de euro per vehicul, mai mic decât în Mexic, Turcia sau China, dar mai mare decât în Maroc, potrivit datelor din 2024.

Dacia se află pe primul loc în economia românească în privința productivității pe angajat: fiecare salariat generează, în medie, 2,5 milioane de lei anual. În același timp, compania rămâne printre angajatorii cu cele mai consistente salarii din industria de producție din România.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri