Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cioloș critică măsurile luate de România cu privire la cerealele din Ucraina: 'Nu vor avea eficiență, ele sunt luate doar ca să-și umfle mușchii politicienii'

euronews.com
ciolos

Măsurile anunțate de România privind cerealele din Ucraina nu vor avea eficiență, ele sunt luate doar „ca să-și umfle mușchii politicienii, să arate cât de mult vor să-și ajute producătorii”, spune la RFI eurodeputatul Dacian Cioloș. El afirmă că Bruxelles-ul a gestionat criza nesatisfăcător.

Dacian Cioloș spune că măsurile anunțate de România privind cerealele din Ucraina ”ca să fie eficiente, trebuiesc adoptate la nivel european, adică ele să fie aplicabile pentru toate statele membre, pentru că dacă doar unul sau două sau câteva state membre aplică aceste măsuri și în celelalte state membre cerealele pot să intre fără control, n-am rezolvat mare lucru, pentru că piața comună nu are frontiere”.

„Odată ce un produs a intrat într-un punct din UE, în oricare dintre ele, în oricare stat membru, el poate să ajungă oriunde în UE. Deci să presupunem că România și Polonia sigilează transporturile și se asigură că nu se opresc cerealele care intră prin punctul de frontieră cu România sau cu Polonia pe teritoriul lor, dar intră prin Bulgaria, intră prin Slovacia, intră prin Ungaria. Produsele care au intrat prin alte părți pot să ajungă și în România și în Polonia, pentru că nu le mai controlează nimeni odată ce au intrat pe teritoriul UE. Aceste măsuri unilaterale nu au eficiență, decât una de vizibilitate politică, să-și umfle mușchii politicienii, să arate cât de mult vor să-și ajute producătorii”, adaugă Cioloș.

Comisia Europeană a anunțat un pachet de ajutor financiar de 100 de milioane de euro pentru fermierii din țările afectate de cerealele din Ucraina.

Eurodeputatul Renew Europe consideră că Bruxelles-ul a gestionat criza „nesatisfăcător, în mod clar, pentru că n-a ieșit la timp cu astfel de anunțuri, pentru că iată, e nevoie de un al doilea pachet, pentru că în primul pachet n-au fost evaluate pierderile suficient de bine, e un lucru pe care l-am spus de atunci și iată că după presiunea din mai multe părți care a fost făcută asupra Comisiei Europene inclusiv din partea noastră din Parlamentul European”.

„Comisia vine acum cu un al doilea pachet, care, să ne înțelegem, nu compensează în totalitate pierderile, pentru că și aici o să fac o paranteză, din toată afacerea asta a importului de cereale ucrainene necontrolat, unii au pierdut și ei sunt cei mai vizibili, dar sunt alții care au câștigat, sunt traderi care au câștigat, care au achiziționat cereale foarte ieftine din Ucraina și le-au vândut apoi mai scumpe, fie pe piața românească, fie pe piața internațională, sunt crescători de animale care au cumpărat cereale pentru furajarea animalelor mai ieftine probabil din Ucraina și atunci au putut să-și țină pe linia de plutire afacerea, deci sunt unii care au câștigat, dar sunt mulți fermieri care au pierdut. Nu pot aceste ajutoare, aceste finanțări din partea CE, să compenseze toate pierderile și de aceea acum mi se pare important ca Ministerul Agriculturii să fie foarte clar cu criteriile pe baza cărora distribuie aceste compensări financiare. Din punctul meu de vedere, ele ar trebui să se ducă cu precădere către fermieri care au pierdut mai mult, fermieri mici, mijlocii, mai puțin organizați, din regiuni care au fost mai mult afectate de importul acestor cereale. Asta presupune ca Ministerul să facă niște evaluări și nu știu dacă va fi în măsură să le facă, dacă ne uităm cum a acționat până acum”, conchide Dacian Cioloș.

Transporturile de cereale din Ucraina vor fi sigilate și monitorizate pe teritoriul României, a anunțat ministrul Agriculturii, Petre Daea. Importurile și tranzitul rămân permise.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.