Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dacian Cioloş, discuţii cu premierul Basarabiei şi preşedintele Albaniei

dacian ciolos

Premierul Dacian Cioloş a avut vineri dimineaţă la New York o întâlnire bilaterală cu omologul său din Republica Moldova, Petru Filip, au declarat surse oficiale pentru Agerpres. Cei doi au analizat stadiul proiectelor din domeniul economic, care s-au aflat pe agendă în timpul vizitei lui Cioloş la Chişinău de luna trecută, dar şi evoluţiile interne şi stadiul reformelor din Republica Moldova, cu accent pe măsurile necesare pentru încheierea aranjamentului cu FMI.

Potrivit surselor citate, tot vineri, Dacian Cioloş s-a întâlnit şi cu preşedintele albanez, Bujar Nishani, cu care a discutat despre obiectivul strategic al Albaniei de aderare la Uniunea Europeană, dar şi despre posibilităţile de cooperare economică între cele două ţări. Preşedintele albanez a lansat o invitaţie companiilor româneşti să investească în ţara sa, mai ales în domeniile energie, turism, agricultură, infrastructură.

De asemenea, conform surselor oficiale citate, în cadrul întâlnirii a fost subliniată importanţa asigurării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, context în care partea albaneză a informat că a fost găsită o soluţie în ceea ce priveşte Casa Iorga din Saranda. Autorităţile române au subliniat de-a lungul timpului importanţa finalizării rapide a procesului de retrocedare a Casei Iorga din Saranda, proprietate a statului român, naţionalizată după instaurarea regimului comunist în Albania şi vândută de autorităţile albaneze unei persoane private după căderea regimului totalitar în 1991.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.