Dacian Cioloş intervine în scandalul din PSD, chiar în timpul CEx-ului: 'Lucrurile pe care așa-zișii opozanți întârziați le țipă azi noi le spunem de doi ani'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 21-09-2018

Actualizat: 21-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Dacian Cioloş transmite un mesaj dur la adresa PSD, chiar în timpul şedinţe Comitetului Executiv Naţional în care se decide soarta războiului din partidul de guvernământ. Fostul premier dă vina pe PSD pentru "agresivitatea exagerată" şi "dispariția decenței din spațiul public".

CITEȘTE ȘI: Planta care purifică ficatul şi scade colesterolul. Cum trebuie consumată

"Săptămâna aceasta ar fi trebuit să avem toate dovezile "tentaturii" de lovitură de stat, așa cum spune Liviu Dragnea aici. Vedem doar că loviturile s-au mutat în partid.

Doamna Firea, alt lider PSD, ne spunea cu câteva zile în urmă că șeful partidului pregătise cu două săptămâni înainte de 10 august planul de comunicare. Minciuni după minciuni, după minciuni.

Nu-mi face plăcere să vorbesc despre astfel de lucruri. Însă polarizarea României, agresivitatea exagerată, dispariția decenței din spațiul public sunt în mare măsură "realizările" acestui partid care în campania electorală a promis lapte și miere.

P.S. Nu mă interesează conflictele din PSD decât în măsura în care ne afectează pe toți. Iar lucrurile pe care așa-zișii opozanți întârziați din partidul de Guvernare le țipă azi noi le spunem de aproape doi ani: instituții la cheremul unui singur om, decizii arbitrare, decuplarea de la politicile europene, incompetenți în funcții publice, schimbarea legilor în beneficiul unui condamnat penal și multe altele", scrie Cioloş pe Facebook.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri