Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dacian Cioloș recunoaște legăturile cu MISA și Gregorian Bivolaru: Chiar nu-mi pare rău! Am fost la o spirală la mare

Facebook
Dacian Cioloș

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, recunoaște că a fost membru timp de câțiva ani al controversatei organizații MISA, condusă de Gregorian Bivolaru. Cioloș susține că a fost și la o spirală la mare cu MISA, iar de la cursuri a învățat despre arta meditației.

”Cred că am fost la o spirală la mare, o dată, pentru că erau tabere organizate. Erau, cred că, la vremea aceea, între 10.000 şi 20.000 de cursanţi în toată ţara pentru că erau cursuri organizate în diferite oraşe din ţară, unde era un instructor. Te înscriai ca la orice curs. Se ţinea la Casa Studenţilor din Cluj şi învăţăm diferite posturi, diferite tehnici de meditaţie. Eram interesat de lucrul acesta, citeam. Era exact aceeași perioadă în care am fost şi membru în Junimea "Vatra Românească", aveam acces, la Biblioteca Universitară, la tot felul de cărţi care erau interzise înainte şi eram doritor să învăţ foarte multe, să asimilez foarte multe, să învăț ce se întâmplă cu lumea din jurul meu.

Toate aberaţiile, tot ce am auzit mai apoi şi ce s-a întâmplat cu Gregorian Bivolaru... Nu am avut nicio legătură cu asta. Am fost unul dintre zecile de mii de cursanţi, o perioadă de câţiva ani şi chiar nu îmi pare rău pentru că am învăţat lucruri care nu au nimic de-a face cu creştinismul sau anti-creștinismul, nu le-am pus niciodată în opoziţie - am văzut că unii spuneau că, dacă fac yoga, nu mai pot să fiu creştin.

Eu văd că, de câţiva ani de zile, multe vedete vorbesc de yoga, de posturi. În Occident, lucrurile astea se întâmplă de 30-40 de ani. Astăzi, nu prea mai am timp să fac meditaţie. Mai fac relaxări. Mă ajută să îmi mai aşez gândurile, să mă relaxez, să-mi adun energia, să devin conştient de ceea ce se întâmplă în jurul meu”, a spus Dacian Cioloș, la KanalD, în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.