Premierul Dacian Cioloș a confirmat prezența ministrului Justiției, Raluca Prună, la discuțiile cu președintele Klaus Iohannis, dar nu a spus dacă s-a discutat despre demiterea Procurorului General Tiberiu Nițu.
Prim - ministrul a precizat că Raluca Prună a venit să prezinte concluziile care au fost trase în urma discuției pe care a purtat-o, săptămâna trecută, cu Tiberiu Nițu.
”Doamna Raluca Prună a participat la prima parte a discuției, în care l-am informat doar ce am discutat și care sunt concluziile mele...Am avut o discuție în sensul de a-l informa. A participat și doamna ministru Prună la prima parte a întâlnirii, pentru a-l informa despre discuțiile pe care le-a avut cu Procurorul General și despre posibilitățile care există din partea noastră pentru a reacționa la aceste situații. Se analizează diferitele posibilități. În zilele următoare, când vom avea un punct de vedere clar formulat vă vom anunța”, a declarat Dacian Cioloș luni 1 februarie.
Premierul a explicat că este o problemă delicată.
”Nu există nicio procedură informală în ceea ce îl privește pe domnul Nițu. Nu există momentan, din datele pe care le avem, o procedură care trebuie aplicată”, a mai completat premierul.
Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a avut prima reacție în scandalul folosirii coloanei oficiale în urma căruia numele său apare în dosarul instrumentat de către DNA pe această temă.
Acesta a declarat că nu a încălcat legea atunci când a folosit coloana oficială, precizând că a beneficiat doar de măsurile legale prevăzute de lege. Mai mult, Nițu a apreciat că ancheta DNA referitoare la coloanele oficiale nu i-a afectat activitatea în fruntea Parchetului General.
„Având în vedere comentariile purtate în spațiul public referitoare la persoana mea, doresc să precizez că în întreaga mea carieră de magistrat, precum și în funcția de procuror general, am fost permanent preocupat de respectarea legii și a normelor deontologice. Din acest punct de vedere, vreau să precizez că în cadrul activității desfășurate în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, am beneficiat doar de măsurile de protecție prevăzute de lege, proporțional cu riscurile și responsabilitățile acestei funcții. Îi asigur pe toți colaboratorii mei din cadrul Ministerului Public, pe toți partenerii noștri instituționali și pe toți cetățenii României că activitatea noastră – a mea personal- nu este afectată, nu este influențată sau perturbată de demersurile judiciare desfășurate în vederea clarificării depline a acestei situații și, totodată, îmi asum obligația de rezervă ce îmi revine în raport cu activitatea desfășurată în acest sens. Apreciez că este de datoria mea, în calitate de procuror general, să mă asigur că în această perioadă activitatea Ministerului Public se va desfășura în condiții normale și în parametrii eficenței consemnate în ultimul raport MCV”, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Public.
Comentează