"Cred ca daca nu ai o economie puternica, zona euro te sufoca. Se întoarce zona geopolitica în Europa odata cu criza din Ucraina. În opinia mea, zona euro are mai multa relevanta geopolitica în momentul de fata si vedem acum un motiv suplimentar de a grabi procesul de aderare la zona euro", a declarat miercuri Daniel Daianu, prim-vicepresedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara si fost ministru al Finantelor, la "Conferinta de Risc deara 2014" organizata de Coface si Mediafax.
El considera ca situatia din Ucraina ar putea genera o "erodare" cu 0,2-0,3 puncte procentuale a cresterii economice anticipate pentru statele din Europa Centrala si de Est în acest an, pe fondul costului incertitudinii, proximitatii geografice sau relocarii resurselor.
"Este costul incertitudinii, problema proximitatii economice, unii vor sta pe gânduri daca sa faca unele investitii. Vorbim de realocarea resurselor, poate trebuie sa alocam mai mult pentru aparare, nu numai într-o tara, ci în toata zona. Este problema securitatii aprovizionarii, pentru ca aprovizionarea în orice tara are un cost", a explicat Daianu, potrivit mediafax.ro.
FMI avertizeaza în raportul World Economic Outlook, publicat marti, ca redresarea economica din Europa Emergenta va încetini usor în acest an, iar o noua escaladare a situatiei din Ucraina poate avea efecte negative semnificative în regiune.
Institutia include în categoria Europa Emergenta sapte tari membre ale Uniunii Europene, respectiv Polonia, România, Ungaria, Bulgaria, Lituania, Letonia si Croatia, precum si doua state din afara UE, si anume Turcia si Serbia.
Potrivit economistului, criza din Ucraina testeaza capacitatea Uniunii Europene de a raspunde la o amenintare geopolitica.
Totodata, el spune ca România si Bulgaria ar trebui sa adere la spatiul Schengen si sa-si întareasca economiile.
În ceea ce priveste moneda euro, Daianu apreciaza ca este prea puternica la o paritate de 1,37 dolari/euro, în contextul în care zona euro are surplus de cont curent.
"E un avantaj când ai un curs flotant, ca te poti ajusta, unele tari se plâng ca nu au curs flotant. Dar este nivelul euro o problema? Dupa parerea mea, este o problema pentru ca noi trebuie sa judecam problemele zonei euro si ale Uniunii Europene nu prin prisma unei economii, cum este cea germana, euro este prea puternic pentru ca la nivelul zonei euro un surplus mare de cont curent si trebuie sa ne gândim la nivelul politicilor daca este întelept sa ai asa", a mai spus Daianu.
Comentează