Daimler AG a raportat vineri un profit trimestrial mai ridicat, în pofida scăderii cu 30% a vânzărilor la divizia Mercedes-Benz, din cauza deficitului global de semiconductori, grupul german concentrându-se pe maşini mai profitabile şi pe reducerea costurilor, transmit DPA şi Reuters, citat de agerpres.
La Bursa de la Frankfurt, acţiunile Daimler au urcat vineri cu 1,4%, după publicarea rezultatelor financiare.
Compania se aşteaptă să-şi îndeplinească ţintele de profit în 2021 şi estimează că livrările de cipuri se vor îmbunătăţi în trimestrul patru din 2021, deşi "deficitul structural de semiconductori ar urma să rămână o problemă şi în 2022, dar situaţia ar trebui să se îmbunătăţească comparativ cu 2021".
Daimler a precizat că a menţinut "un control strâns" al costurilor în trimestrul trei din 2021 şi s-a concentrat pe modelele sale mai profitabile, inclusiv Maybach.
Pentru 2021, Daimler se aşteaptă ca Mercedes-Benz să raporteze vânzări uşor mai scăzute decât în 2020, dar a menţinut nemodificată estimarea privind marja ajustată de profit între 10% şi 12% pentru această divizie.
De asemenea, pentru divizia de camioane Daimler Trucks, care va fi scindată în decembrie, a fost păstrată previziunea privind marja ajustată de profit între 6% şi 8%.
În trimestrul trei din 2021, grupul german a înregistrat un profit operaţional de 2,6 miliarde de euro (trei miliarde de dolari), în creştere cu 18% faţă de 2,2 miliarde de euro în perioada similară din 2020. Analiştii intervievaţi de Refinitiv se aşteptau la un profit operaţional de 2,3 miliarde de euro.
Veniturile în perioada iulie-septembrie 2021 au scăzut uşor, la 40,1 miliarde de euro, faţă de 40,3 miliarde de euro în trimestrul trei din 2020.
Profitul atribuibil acţionarilor a urcat cu 21% în trimestrul trei din 2021, la 2,47 miliarde de euro (2,88 miliarde de dolari).
"Rămânem în grafic să ne îndeplinim ţintele anuale datorită unei afaceri mai robuste ... în pofida mediului dificil. În acelaşi timp, am înregistrat progrese substanţiale cu agenda noastră strategică în domeniul bateriilor şi al vehiculelor electrice", a afirmat directorul financiar al Daimler, Harald Wilhelm said.
Daimler este printre marii producători auto care au fost nevoiţi să-şi reducă producţia în 2021, din cauza crizei de cipuri pentru industria auto.
Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart.
În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.
Daimler AG a raportat un profit trimestrial mai ridicat, în pofida scăderii cu 30% a vânzărilor la divizia Mercedes-Benz
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

574
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
574

973
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
973

65
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
65

58
Proiectul de OUG privind importul de produse second-hand pune presiune pe industrie, avertizează ARETEX
58

38
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
38

3.878
Adrian Negrescu îl ceartă pe Bogdan Ivan: Firmele românești riscă să se închidă, magazinele pot rămâne fără marfă, din cauza lipsei de motorină
3.878

3.067
Tuneluri și zeci de poduri peste Carpați: ministrul Transporturilor anunță un pas decisiv pentru Autostrada Unirii
3.067

3.307
Guvernul pregătește tăierea accizelor la carburanți: mecanism „în trepte” pentru scăderea prețurilor la pompă (surse)
3.307

89
Românii produc cele mai puține deșeuri din Uniunea Europeană
89

6.087
VIDEO Florin Barbu bate cu pumnul în masa lui Ilie Bolojan: Credeți că o să moară cineva? De ce să sufere doar românii? / Ce se va întâmpla cu adaosul la produse
6.087

113
Acord energetic România–Bulgaria: Etem Gestamp va cumpăra energie eoliană de la parcul VIFOR
113

6.861
Un nou trend în multinaționale: concedieri masive, mascate sub pretextul Inteligenței Artificiale / 700 de angajați au „zburat” de la Meta în ultima săptămână
6.861

4.115
Prețul apartamentelor din București a crescut iar: Paradoxal, casele se ieftinesc!
4.115
















Comentează