VIDEO Dan Alexa şi Gabi Tamaş au câştigat sezonul 8 Asia Express. Cu ochii în lacrimi, au spus ce fac cu marele premiu

Autor: Anca Flondor

Publicat: 13-11-2025 08:20

Actualizat: 13-11-2025 08:24

Article thumbnail

Sursă foto: asiaexpressromania

Dan Alexa şi Gabi Tamaş sunt câștigătorii sezonului 8 Asia Express- Drumul Eroilor. Cei doi foști internaționali nu și-au putut stăpâni lacrimile în marea finală.

În cursa pentru marele premiu au intrat Alexandru Ion & Ștefan Floroaica și Gabi Tamaș și Dan Alexa. Cele două perechi au primit de la Irina Fodor ultimul plic roșu și au pornit la drum, în goana după marele premiu.

La finalul unei ediții spectaculoase, Alexa și Tamaș au pus mâna pe marele premiu de 35.000 de euro, unul mai mare decât în sezoanele precedente. Pentru că au luat și patru amulete și-au adăugat încă 4.000 de euro la marele premiu. Astfel, Dan Alexa și Gabi Tamaș au plecat acasă cu câte 19.500 de euro fiecare.

asia express sezon 8

După ce au aflat rezultatul, au început să cânte “Campionii, campionii”.

“30, că 5 sunt ai Olgăi”, a spus Gabi Tamaş.

“Nu credeam niciodată că ajungem aici. Sunt momente unice, suntem fericiţi”, au reacţionat cei doi.

“Asia Express e despre viaţă, despre cum să supravieţuieşti. Te scoate din zona de confort. Putem fi mândri de noi pentru că am reuşit şi în altceva decât fotbal”, a spus Dan Alexa.

Și performanța celorlalți finaliști, actorii Ștefan Floroaica şi Alexandru Ion, a fost una de felicitat.

„Am pierdut finala dar am câștigat una dintre cele mai frumoase experiențe din viața noastră plus o prietenie pe veci. Ștefane, ești cel mai bun partener pe care l-aș fi putut avea!”, a transmis Alexandru Ion.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri